Infasurat in steagul alb al Partidului Falangelor, cu emblema cedrului libanez, sicriul Ministrului Industriilor, Pierre Gemayel, asasinat marti la Beirut, a fost condus ieri pe ultimul drum de unul dintre cele mai mari cortegii funerare din istoria recenta a Libanului.
Sute de mii de oameni au protestat vehement fata de acest asasinat, al saselea in ultimii doi ani in randurile oponentilor Hezbollah, grupare care este sustinuta de Siria si care are puternice ramificatii in Executivul de la Beirut. "Unitatea libaneza, consfintita de sangele lui Rafik Hariri si al lui Pierre Gemayal si al tuturor martirilor pentru libertate este mai puternica decat armele lor si decat teroarea lor", a declarat Saad Hariri, fiul premierului libanez asasinat in 2005, la mitingul de protesc din Piata Martirilor. Asasinarea lui Pierre Gemayel a polarizat si mai profund societatea libaneza, care este in pragul unui nou conflict ca cel din 1975-1990. Dupa retragerea celor sase ministri pro-sirieni din guvern, sustinuti politic de Hesbollah, executivul condus de Siniora este in pragul colapsului, iar situatia este ingreunata de partizanatul fatis pro-sirian al presedintelui libanez, Emile Lahoud.Citește pe Antena3.ro