x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Furtuna Eunice face ravagii in Olanda. Cel puţin trei oameni au murit din cauza copacilor smulşi de vânt

Furtuna Eunice face ravagii in Olanda. Cel puţin trei oameni au murit din cauza copacilor smulşi de vânt

19 Feb 2022   •   09:00
Furtuna Eunice face ravagii in Olanda. Cel puţin trei oameni au murit din cauza copacilor smulşi de vânt
Sursa foto: Hepta

Furtuna Eunice a lovit în plin Olanda. Vântul a suflat cu rafale de până la 130 km pe oră în zonele de coastă. Trei persoane au decedat din cauza copacilor doborâţi de vânt.

Guvernul a trimis alerte text prin care atenţiona populaţia să rămână în casă şi să sune la serviciile de urgenţă numai în situaţiile în care viaţa le este pusă în pericol.

În cele din urmă, reţeaua a căzut din cauza numeroaselor solicitări şi un alt mesaj a fost transmis de autorităţi: „Numărul de urgenţă este supraîncărcat”.

Vântul a suflat cu rafale de până la 130 de kilometri pe oră în zonele de coastă. Institutul Regal de Meteorologie din Ţările de Jos (KNMI) a emis o avertizare „cod roşu”.

Copacii doborâţi de vânt au ucis trei persoane în Amsterdam. Poliţia a încurajat cetăţenii să nu iasă din locuinţe pe durata furtunii.

Pagubele materiale sunt însemnate. O bucată din acoperişul stadionului clubului de fotbal ADO Den Haag a fost smulsă de vânt. În altă parte din Haga, poliţia a evacuat rezidenţii care locuiesc lângă o biserică, din cauză că cele două turle au început să se clatine în timpul vijeliei.

Mai multe camioane au fost răsturnate de curenţii puternici de aer, perturbând traficul rutier.

Aeroportul Schiphol a anulat aproximativ 390 de zboruri, relatează Reuters.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Furtuna Eunice olanda