x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe George Ciamba: România e pregătită să preia preşedinţia UE

George Ciamba: România e pregătită să preia preşedinţia UE

27 Noi 2018   •   14:15
George Ciamba: România e pregătită să preia preşedinţia UE

România este pregătită să preia preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, în pofida problemelor politice interne şi a raportului critic al Bruxelles-ului privind reformele controversate din sistemul judiciar, a declarat marţi noul ministrul delegat pentru afaceri europene George Ciamba, într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse.
''Suntem bine pregătiţi. Sper că, la final, toată lumea să fie 'la bord'. Această sarcină presupune o cooperare largă a tuturor instituţiilor'', a spus Ciamba.
La 1 ianuarie 2019, România preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE - care coordonează agenda şi reuniunile UE - de la Austria.
Totuşi, au apărut temeri privind capacitatea României de a face acest lucru date fiind tensiunile constante între preşedintele Klaus Iohannis şi guvernul social-democrat condus de Viorica Dăncilă, menţionează publicaţia austriacă.
De asemenea, România a devenit ţinta criticilor din partea Bruxelles-ului în legătură cu reforma sistemului său judiciar, văzută ca o posibilă ameninţare pentru statul de drept şi valorile democratice.
Referitor la raportul Comisiei Europene, care i-a cerut României să-şi relanseze eforturile pentru combaterea corupţiei şi să asigure independenţa justiţiei, George Ciamba a afirmat că Bucureştiul nu este de acord cu unele exprimări dure. ''Dar vom analiza (situaţia) şi vom încerca să înlăturăm unele dintre temeri'', a adăugat el. 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: George Ciamba presedintia ue