Hajj în limba arabă înseamna Pelerinaj. Hajj este cel mai mare pelerinaj religios din întreaga lume şi este al Cincielea Stâlp al Islamului (cei cinci stâlpi ai islamismului fiind: credinţa, rugăciunile zilnice, pomana, postul dinaintea Ramadanului şi pelerinajul la Mecca). Pelerinajul la Mecca este o datorie religioasă care trebuie savârşită cel puţin o dată în viaţa fiecărui musulman. Hajj este o demonstraţie de solidaritate a popoarelor musulmane şi un semn de supunere faţă de Allah.
Pelerinajul se desfăşoară din cea de-a 8-a zi până în cea de-a 12-a din Dhu al-Hajjah, cea de-a 12 lună a calendarului islamic. Deoarece calendarul islamic este unul lunar, cu 11 zile mai scurt decât cel care este folosit în lumea vestică, data la care se desfăşoară Hajj se schimbă de la an la an.
Hajj este asociat cu viaţa profetului Mohamed din secolul al 7-lea, dar ritualul pelerinajului este considerat de musulmani vechi de mii de ani de pe vremea lui Abraham (Ibrahim). Pelerinii se alătură procesiunii la care participă milioane de oameni după care urmează o serie de ritualuri obligatorii. Fiecare persoană trebuie să înconjoare, în sensul acelor de ceasornic, de şapte ori Kaaba, construcţia în formă de cub către care se roagă toţi musulmanii, să alerge între dealurile Al-Safa şi Al-Marwah, să bea apă din fântâna Zamzam, să se ducă la muntele Arafat unde să participe la priveghi după care să arunce 21 de pietre în Satana. La sfârşitul Hajj pelerinii îţi rad capetele, sacrifică animale şi sărbătoresc timp de trei zile Aid al-Adha.
Hajj se bazează pe un pelerinaj antic dinaintea profetului Mahomed. Potrivit lui Hadith, elemente ale Hajj datează din vremea lui Ibrahim, în jurul anului 2000 î.Ch. Sarah, soţia lui Ibrahim, nu putea concepe, de aceea i-a cerut să-şi ia a doua soţie pe Hajar, una dintre servitoarele lor. Hajar i-a dăruit lui Ibrahim un fiu, Ismail. Se crede că Allah i-a cerul lui Ibrahim să-i lase singuri în deşert pe Hajar şi Ismail. Căutând adăpost, apă şi hrana Hajar a alergat înainte şi înapoi între dealurile Safa şi Marwa de şapte ori. Disperată a lăsat bebeluşul pe jos şi a implorat ajutorul lui Allah. Bebeluşul a plâns şi a lovit pamântul cu călcâiul iar fântâna Zamzam a izvorât miraculos.
Înainte de perioada lui Mohamed, în fiecare an triburile din Peninsula Arabă mergeau către Mecca, în pelerinaj. Credinţa exactă a fiecărui trib la acea vreme nu conta; arabii creştini ca şi pagânii mergeau cu toţii şa Mecca. Istoricii musulmani numesc perioada premahomedana "jahiliyyah" sau "Zilele Necunoaşterii", perioadă în care Kaaba conţinea sute de idoli şi toteme ale fiecărui trib din peninsulă.
În anul 630 d.Ch, Mohamed şi-a condus adepţii de la Medina la Mecca, în primul Hajj efectuat doar de musulmani şi unicul pelerinaj al profetului. Mohamed a purificat Kaaba, a distrus toţi idolii, şi a reordonat clădirile ca pe casa lui Allah. Din acest moment Hajj a devenit unul dintre cei Cinci Stâlpi ai Islamului.