Forţele rivalului lui Gbagbo, Alassane Outtara, sprijinite de blindatele şi avioanele trupelor franceze şi de misiunea Naţiunilor Unite, ONUCI, au luat cu asalt, luni, reşedinţa lui Gbagbo din Abidjan, arestându-l împreună cu alţi membri ai familiei lui, între care soţia sa, Simone, considerată ca fiind “dura” regimului Gbagbo, şi fiul Michel, din prima căsătorie.
“Laurent Gbagbo a fost arestat de către Forţele republicane ale Coastei de Fildeş (FRCI, pro Ouattara) şi condus la Hotelul Golf (“cartierul general” al simpatizanţilor lui Outtara) de către FRCI”, a declarat ambasadorul Franţei în Coasta de Fildeş, Jean Marc Simon, pentru AFP.
Postul de televiziune TCI (pro Outtara) a difuzat imagini cu Gbagbo, fostul preşedinte în vârstă de 65 de ani, aflat la putere din anul 2000, care se ascundea în reşedinţa prezidenţială, ca să se apere de ofensiva forţelor comandate de rivalul său, sosite în Abidjan în ziua de 31 martie. Imaginile îl înfăţişau pe fostul preşedinte în “tranşeele” reşedinţei întrând într-o cameră şi aşezându-se pe un pat. Aparent, era sănătos, dar un pic obosit. Era înconjurat de unii dintre oamenii săi fideli, cu care stătea de vorbă. În schimb, soţia lui a fost părea a fi într-o stare mai proastă, cu părul răvăşit, agitată şi escortată de oameni necunoscuţi. Gbagbo şi familia sa au fost puşi sub paza jandarmilor ONU.
“Coşmarul s-a terminat” pentru cetăţenii din Coasta de Fildeş, anunţa ieri, după arestarea lui Gbagbo şi a soţiei lui, Guillaume Soro, premierul lui Outtara, la postul de televiziune TCI. Fostul preşedinte al Coastei de Fildeş urmează să fie adus în faţa justiţiei, să dea socoteală pentru crimele comise în timpul regimului său.