Georgina Chapman, care timp de zece ani a fost soţia lui Harvey Weinstein şi aflată în prezent în proces de divorţ, a mărturisit că a fost cumplit de naivă şi nu a suspectat vreodată comportamentul producătorului, acuzat de hărţuire şi abuz sexual, relatează vineri EFE.
Într-un interviu acordat revistei Vogue, creatoarea de modă britanică în vârstă de 42 de ani, a ieşit din tăcerea sa şi a vorbit pentru prima dată despre viaţa ei, după articolele publicate în octombrie de The New York Times şi The New Yorker, care au dezvăluit acuzaţiile a numeroase femei la adresa lui Weinstein.
"Am slăbit 2 kilograme în cinci zile", a mărturisit Chapman, care a asigurat că a avut nevoie "de mult timp pentru a asimila informaţiile în timp ce capul îi vâjâia", referindu-se la primele dezvăluire apărute în presă.
"Apoi mărturisirile s-au succedat şi mi-am dat seama că nu era vorba de un incident izolat. Am ştiut că trebuie să mă distanţez şi să-mi feresc copiii", India Pearl şi Dashiell Max Robert, cei doi copii pe care îi are cu Weinstein.
Şi a recunoscut că în ultimele cinci luni nu a ieşit în public pentru că "s-a simţit umilită şi zdrobită" de cele întâmplate.
Chapman, care a asigurat că a frecventat un psihoterapeut, a povestit că la început a fost şocată, dar apoi şi-a dat seama că trebuie să meargă înainte. "O parte din mine a fost cumplit de naivă, foarte, foarte credulă. Trec prin momente de furie, de confuzie, uneori de incredulitate, iar apoi mă trezesc plângând pentru copiii mei. Ce va fi cu viaţa lor?", s-a întrebat ea.
Stilista, care a creat în 2001 casa de modă Marchesa alături de Keren Craig, a precizat totuşi că nu vrea să fie văzută ca o victimă, pentru că nu se consideră ca atare: "Sunt o femeie într-o situaţie de rahat, dar nu sunt singura", a spus ea.
A crezut că trăieşte o căsnicie fericită şi de aceea nu l-a suspectat niciodată pe soţul său. Potrivit afirmaţiilor sale, ea a ajuns la un acord divorţ de Weinstein, cu care s-a căsătorit în 2007, în baza căruia va primi 20 de milioane de dolari şi mai multe proprietăţi din West Village, Hamptons şi New York.
În ce priveşte viitorul, revista sugerează că Chapman se va muta la o fermă din statul New York împreună cu copiii săi.
AGERPRES
Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă. Mai sunt programați la vaccinare 42.000...
În București nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Limita este de 600.000 de locuri în toată țara, pentru următoarele 20 de zile, spune coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu...
50.000 de români din etapa a doua s-au programat la vaccinare vineri, în prima oră în care a funcționat platforma, anunță coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu...
Cum vrea Viktor Orban să îi cucerească pe tineri înainte de alegeri: Impozit pe venit zero pentru cei sub 25 de ani.
Ungaria ar putea elimina impozitul pe venit pentru adulţii tineri, într-o mutare văzută de...
Persoanele care călătoresc în Irlanda pot intra pe teritoriul statului dacă au un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore înainte.
Ministerul Afacerilor Externe p...
Premierul Florin Cîţu a salutat decizia BNR de reducere a ratei dobânzii de politică monetară de la 1,5% la 1,25%, cel mai redus nivel din istoria României.
„Prin această decizie banca centrală...
Ministerul Afacerilor Externe precizează că reducerea de 55 de lire aplicată de autoritățile britanice taxei pentru solicitările de viză de muncă reprezintă o măsură adoptată de autoritățile britanice în...
Ministerul Educației a anunțat că 167.977 de angajați din sistemul național de învățământ își declară, în prima etapă de consultare, sunt dispuși să se vaccineze anti-Covid. Oficialii MEC au...
Medicii de familie vor primi minim 30 de lei pentru fiecare pacient vaccinat, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Dacă depășesc 50% din pacienții de pe listă, plata ajunge la 50 de lei pe...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat vineri, că dacă un copil apare într-o anchetă epidemiologică va fi testat cu teste antigen. De asemenea, se lucrează la un ghid de bune practici, a...
Liderii PSD au reacționat la anunțul creării în Parlament al grupării umaniste social-liberale. Senatatorul PSD Lucian Romașcanu, unul dintre comunicatorii oficiali ai partidului, consideră că este o mutare...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că nu mai putem avea în România soluții de anii ’50 – ’60 și, prin urmare, legătura între București și Târgoviște „merită un drum...
Senatoarea Diana Șoșoacă a depus în această dimineață o plângere la Parchetul General cu privirea la moartea actorului Bogdan Stanoevici. Femeia susține că demararea unei anchete este susținută de...
Guvernul olandez a demisionat vineri în bloc, după scandalul alocațiilor.
Premierul Mark Rutte a anunțat demisia guvernului său vineri, acceptând răspunderea pentru ani de administrare greșită a...
Au început înscrierile pentru noua serie de cursuri gratuite desfășurate pe platforma de e-learning a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ȘcoalaFDVDR. Peste 15 cursuri noi se adaugă curriculei...