Cancelarul german Angela Merkel a anunţat oficial sâmbătă că au loc negocieri cu Partidul Liber Democrat (FDP) şi cu Verzii pentru formarea unui guvern de coaliţie, transmite dpa.
Aşa-zisa coaliţie Jamaica, numită astfel întrucât culorile simbolizând cele trei partide, negru, galben şi verde, corespund cu cele de pe drapelul jamaican, este inedită la nivel naţional în Germania, notează dpa.
Merkel, care a făcut acest anunţ în marja unei reuniuni a tineretului conservator la Dresda, a recunoscut că negocierile vor fi dificile, dar a insistat că scopul urmărit este de a forma un guvern de încredere.
Este de altfel singura opţiune a cancelarei, după ce fostul său partener de guvernare, SPD (Partidul Social-Democrat) a trecut în opoziţie în urma alegerilor legislative din septembrie, cu un rezultat istoric de numai 20,5% din voturi, iar scorul de 33% obţinut de conservatorii lui Merkel, CDU, Uniunea Creştin-Democrată, şi aliata sa bavareză Uniunea Creştin Socială, nu le permite să guverneze singuri.AGERPRES