x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Olaf Scholz vrea organizarea unei reuniuni interguvernamentale Germania-China

Olaf Scholz vrea organizarea unei reuniuni interguvernamentale Germania-China

de Redacția Jurnalul    |    25 Apr 2023   •   21:45
Olaf Scholz vrea organizarea unei reuniuni interguvernamentale Germania-China
Sursa foto: Hepta

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, intenţionează să organizeze o reuniune interguvernamentală cu Beijingul, în luna iunie, afirmă surse politice de la Berlin citate de publicaţia Der Spiegel.

Potrivit unor oficiali guvernamentali germani, cancelarul Olaf Scholz l-a invitat la Berlin, în iunie, pe premierul Chinei, Li Qiang.

Reuniunea interguvernamentală Germania-China ar urma să aibă loc pe 20 iunie, la Berlin.

Principalele teme ale reuniunii vor fi relaţiile politice şi comerciale dintre Berlin şi Beijing, precum şi situaţia internaţională. Un subiect special se va referi la eforturile Berlinului de reducere a tensiunilor dintre Beijing şi Taiwan. De asemenea, vor fi analizate planurile Chinei de a juca rol de mediator pentru oprirea conflictului militar izbucnit prin invazia militară rusă în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz China