x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gestul INCREDIBIL făcut de o mireasă din China la propria nuntă. Cum au reacţionat invitaţii (VIDEO)

Gestul INCREDIBIL făcut de o mireasă din China la propria nuntă. Cum au reacţionat invitaţii (VIDEO)

22 Apr 2013   •   12:20
Gestul INCREDIBIL făcut de o mireasă din China la propria nuntă. Cum au reacţionat invitaţii (VIDEO)

Chen Ying a ţinut să-şi arate devotamentul şi profesionalismul într-un mod cel puţin bizar. Jurnalista şi-a abandonat propria nuntă pentru a transmite reportaje după ce sud-vestul Chinei a fost lovit de un puternic cutremur. Potrivit Huffington Post, în momentul în care seismul a lovit provincia Sichuan, jurnalista tocmai schimba jurămintele de nuntă cu alesul inimii.

Imediat, Ying a părăsit în grabă locul ceremoniei, ducându-se la serviciu. Acolo, îmbrăcată încă în rochia de mireasă, a inceput să transmită live de pe străzile oraşului Ya’an, intervievând oamenii şi relatând de la faţa locului.

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a avut loc sâmbătă dimineaţa în provincia chineză Sichuan, districtul Lushan, în apropiere de zona unde a avut loc seismul de 7,9 grade din 2008 care a provocat moartea a aproape 70.000 de oameni. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne de la Beijing, au fost confirmaţi 160 morţi şi peste 6.700 de răniţi.

×