x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ghinionul unui hoţ român în oraşul lui Al Capone

Ghinionul unui hoţ român în oraşul lui Al Capone

de Andrei Badin    |    27 Ian 2009   •   00:00
Ghinionul unui hoţ român în oraşul lui Al Capone

Românul Bogdan Lungu, în vârstă de 23 de ani, a fost arestat la 20 decembrie anul trecut, la Chicago, fiind acuzat de posesie de droguri. La scurt timp după ce a fost arestat, a primit o vizită neaşteptată din partea unor agenţi FBI.



Agenţii FBI bănuiau că românul, care avea domiciliul în Rogers Park, ar avea o legătură cu jaful de la sucursala Chase Bank, de la adresa 5813 North Milwaukee, din Chicago, Illinois, care a a vut loc la 17 noiembrie anul trecut.

Potrivit jurnalistului ameican de origine română Marian Petruţa, Lungu şi-a parcat maşina, un Plymouth Voyager, pe o stradă din apropierea băncii , a intrat mai apoi în sediul acesteia. Nu a făcut decât un singur gest: i-a dat un bilet funcţionarei de la casierie. În bilet scria că este înarmat şi a cerut toţi banii din casă.  Speriată, casieriţa i-a dat 5.034 de dolari.

Identificare din întâmplare
Agenţii l-au descoperit pe Lungu, spune Petruţa, din întâmplare. Mai precis din datele strânse de anchetori despre un alt jaf bancar, tot la o  bancă Chase aflată la 7015 North Western Avenue din Chicago.

Maşina lui Lungu apărea în baza de date a poliţiei din Chicago că l-ar fi transportat pe unul dintre autorii unui alt jaf bancar din 3 decembrie anul trecut. Petruţa spune că agentul federal Garrett Croon verificând datele maşinii respective şi-a dat seama că proprietarul acesteia este deja arestat pentru droguri.

Verificând mai apoi imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la Chase Bank, agentul şi-a dat seama că Lungu era cel implicat în jaful de la această bancă. În urma percheziţiei de la locuinţa lui Lungu au fost găsite mai multe indicii privind faptul că Bogdan Lungu a fost implicat în ambele jafuri. A urmat vizita la închisoare, unde Lungu, pus în faţa evidenţelor, a recunoscut totul. El riscă 20 de ani de închisoare. Procesul a început deja, iar procurorii au refuzat eliberarea pe cauţiune.


Click pentru a mari imaginea


Click pentru a mari iamginea

×
Subiecte în articol: diaspora lungu