Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce administrația sa a reușit să înlăture prin forță conducerea unui regim ostil din America Latină, Donald Trump pare în căutarea unor noi ținte pentru proiectul său de clădire a unui imperiu regional american.
De data aceasta, însă, șeful Casei Albe pare să fi pus ochii pe mai mult de două milioane de kilometri pătrați din teritoriul european. În acest context, anexarea Groenlandei nu mai apare ca un capriciu exotic al unui lider extravagant, ci ca o decizie strategică majoră, într-un joc geopolitic reconfigurat rapid de către Washington.
O veche obsesie
Obsesia lui Trump pentru teritoriul autonom ce aparține Danemarcei, unul din aliații de nădejde ai SUA din NATO, este mai veche.
Numai că, în timpul primului său mandat, ambițiile lui Trump legate de Groenlanda au fost privite drept o glumă, fiind considerate încă o fanfaronadă șocantă a unui președinte care trăiește din provocări.
Chiar și anul trecut, atunci când Donald Trump Jr. a zburat spre insula uriașă cu avionul privat al tatălui său, iar, ulterior, vicepreședintele JD Vance a apărut într-o jachetă groasă de iarnă pentru o vizită-fulger, totul părea mai degrabă o formă de trolling politic american.
Acum, însă, nimeni nu mai râde.
Liderii europeni, care marți au reafirmat suveranitatea insulei și drepturile Danemarcei asupra teritoriului autonom, tratează amenințările președintelui cu maximă seriozitate.
Îngrijorarea lor nu mai este deloc surprinzătoare: euforică după succesul repurtat în Venezuela, administrația de la Washington revendică tot mai des întreaga emisferă vestică, prezentată drept zona de influență a lui Trump.
De altfel, principalul consilier prezidențial, Stephen Miller, a avertizat încă de la începutul acestei săptămâni că Statele Unite nu mai respectă „legile de fier” ale unei lumi guvernate de forță, putere și dominație.
Pe de altă parte, justificarea publică a lui Trump - potrivit căreia SUA au nevoie de Groenlanda din rațiuni de securitate națională - nu convinge pe nimeni.
Iar tensiunile au crescut și mai mult, după ce, marți, Casa Albă a refuzat din nou să excludă folosirea forței militare pentru a obține teritoriul aflat lub lupa lui Trump, provocând neliniște în rândul aliaților NATO.
De ce contează insula
Fără îndoială, Groenlanda are o importanță strategică vitală, care crește pe zi ce trece, odată cu schimbările climatice.
Cea mai mare insulă de pe glob a fost dintotdeauna un punct-cheie în Atlanticul de Nord. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, „Golul Aerian al Groenlandei” era o zonă nimicitoare pentru convoaiele aliate, atacate de submarinele naziste.
Într-un eventual conflict major, cine controlează Groenlanda controlează rutele maritime esențiale din Atlantic.
Statele Unite au deja o bază militară americană pe acest teritoriu, esențială pentru sistemele de avertizare timpurie contra rachetelor inamice.
La opt decenii de la Al Doilea Război Mondial, Groenlanda a devenit, în prezent, un punct fierbinte, la propriu și la figurat. Topirea ghețurilor deschide noi rute de transport în „acoperișul lumii”, iar zăcămintele de petrol, gaze și pământuri rare - critice pentru tehnologiile de vârf și armamentul modern - devin tot mai accesibile.
În acest context, China și Rusia înțeleg la fel de bine ca Donald Trump cât de importantă ar putea deveni insula în jocul geopolitic global.
De ce nu ține argumentul Casei Albe
În acest condiții, punctul slab al argumentației lui Trump pare evident: nimic nu l-ar împiedica pe președinte să consolideze prezența americană în Groenlanda, dacă ar considera că securitatea națională a SUA este amenințată.
Groenlanda este, până la urmă, un teritoriu semiautonom al unui stat membru NATO. Spațiile sale vaste și aproape nelocuite ar putea găzdui cu ușurință noi garnizoane, baze militare și mii de soldați.
În pofida glumelor jignitoare ale unor lideri ai administrației Trump, care au sugerat că Danemarca apără insula doar cu sănii trase de câini, Statele Unite au deja un tratat cu Copenhaga, ce le oferă o marjă largă de manevră: drepturi extinse pentru aterizări și decolări, ancoraje, porturi, facilități de cazare și alte necesități de staționare militară.
Groenlanda este, de asemenea, bogată în zăcăminte offshore de petrol și gaze naturale încă neexploatate. Iar pe măsură ce permafrostul se topește, rezervele sale de pământuri rare - esențiale pentru tehnologiile de vârf și armamentul modern - devin tot mai accesibile pentru exploatare.
Dacă acestea sunt, de fapt, miza lui Trump, oficialii danezi și groenlandezi au declarat deja că sunt deschiși unor parteneriate economice.
Nu există însă niciun indiciu că Trump - care începe să semene tot mai mult cu președinții americani ai secolului al XIX-lea, obsedați de expansiune teritorială, de tarife folosite ca arme și de ambiția de a rivaliza cu imperiile europene - ar fi interesat de împărțirea beneficiilor.
Baza americană din Groenlanda arborează atât steagul Danemarcei, cât și „Stars and Stripes”, dar această administrație pare mai apropiată de viziunea lui Katie Miller, soția influentului consilier Stephen Miller, care a publicat recent pe rețelele sociale o imagine cu întreaga insulă acoperită în steagul Americii.
De la imperialismul retoric la cel practic
În ultimele zile, lumea s-a schimbat.
Insistența cu care Trump afirmă că el „conduce” Venezuela și că se află la putere după capturarea lui Nicolás Maduro sugerează că liderul american a trecut de la imperialismul retoric la cel practic.
Anunțul de marți, potrivit căruia Venezuela ar urma să predea Statelor Unite până la 50 de milioane de barili de petrol sancționat, pentru a fi vândut sub controlul lui Trump, - cu promisiunea că veniturile vor fi folosite atât în beneficiul americanilor, cât și al venezuelenilor -, a amplificat temerile că președintele urmărește să pună mâna prin forță pe bogățiile unor state suverane.
Noua sa ofensivă agresivă pentru control total asupra emisferei vestice coincide cu o obsesie personală tot mai mare pentru „moștenirea” lui politică - planurile pentru o sală uriașă de bal la Casa Albă și decizia de a-și afișa numele, cu litere mari, deasupra celui al unui președinte american asasinat, pe clădirea „Kennedy Center” din Washington.
Trump și-ar dori, fără îndoială, să intre în istorie alături de președintele Thomas Jefferson, care, în 1803, a cumpărat Louisiana pentru 15 milioane de dolari și a dublat aproape suprafața Statelor Unite.
Sau alături de unul dintre eroii istorici ai administrației sale, președintele William McKinley, care a anexat Hawaii, în 1898. Trump ar merge însă aproape sigur mai departe decât predecesorii săi, botezând noul teritoriu american, vast și înghețat, chiar cu propriul nume.
Și, totuși, pare aproape de neconceput că lumea a ajuns să îl perceapă pe Trump drept o amenințare la adresa Groenlandei.
Nu este ca și cum nu ar fi existat îngrijorări legate de securitatea insulei și în trecut. Aproape toată lumea a presupus, însă, că pericolul pentru NATO ar veni dinspre Moscova sau Beijing, nu din partea celei mai puternice țări din alianță.
În pofida retoricii belicoase a lui Trump, nu există în acest moment indicii că președintele ar pregăti o intervenție militară iminentă, într-un scenariu care ar ridica posibilitatea, până acum de neimaginat, ca soldați americani să îndrepte armele spre aliații lor din NATO.
„The Wall Street Journal” a dezvăluit, marți, că secretarul de Stat, Marco Rubio, le-ar fi spus congresmenilor că Trump dorește să cumpere Groenlanda, deși liderii insulei și Danemarca au subliniat în repetate rânduri că teritoriul nu este de vânzare.
Trăim, însă, vremuri ieșite din comun. Nimeni nu poate anticipa ce va face Trump în continuare. În plus, spre deosebire de primul său mandat, aproape că nu mai există mecanisme interne care să-l tempereze.
Este greu de imaginat că secretarul Apărării, Pete Hegseth, ar încerca să-l convingă pe comandantul suprem să renunțe la un ordin de a trimite pușcași marini pentru a planta steagul american în Groenlanda.
„Îi cunosc destul de bine pe danezi. Sunt oameni duri. Nu m-ar surprinde să trimită o forță militară acolo pentru a se opune unei forțe americane.”, remarca recent amiralul în retragere James Stavridis, fost comandant suprem al NATO. „Vorbim despre sfârșitul NATO. Haideți să evităm asta!”, adăuga el.
Realitatea depinde, însă, de perspectiva din care este privită. Spre exemplu, marți, la cinci ani de la asaltul asupra Capitoliului, atunci când susținători ai lui Trump au încercat să răstoarne rezultatul alegerilor, site-ul oficial al Casei Albe a fost transformat într-un instrument de propagandă.
Documentul a pus violențele pe seama democraților și a Poliției Capitoliului, acuzându-i pentru acțiunile unei mulțimi MAGA, care a agresat ofițeri și a profanat sălile Congresului.
În acest context, senatorul democrat Chris Murphy a avertizat marți că planurile lui Trump legate de Groenlanda nu sunt deloc o glumă.
„Recunosc că, acum 12 luni sau chiar șase luni, am considerat discuțiile despre preluarea Groenlandei drept o distragere intenționată. Cred că acum trebuie să ne gândim foarte serios la ce se află, de fapt, în mintea președintelui.”, a spus el.
Europa reacționează, dar e vulnerabilă
Liderii Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei și Regatului Unit s-au alăturat marți premierului danez, Mette Frederiksen, într-o declarație comună fermă: „Groenlanda aparține poporului său”.
La rândul său, Mark Carney - premierul Canadei, țară care are o mică frontieră terestră și o vastă graniță maritimă cu Groenlanda - a anunțat trimiterea unei delegații de rang înalt pe insulă, luna viitoare.
Carney nu este străin de ambițiile teritoriale ale lui Trump. Dacă președintele american nu ar fi înfuriat milioane de canadieni, cerând ca țara lor să devină al 51-lea stat al SUA, liderul conservator Pierre Poilievre - un populist de tip „MAGA light” - ar fi câștigat, cel mai probabil, alegerile de anul trecut.
Implicațiile geostrategice ale unei eventuale preluări americane a Groenlandei ar fi uriașe. Frederiksen a avertizat deja că orice tentativă a SUA de a lua insula prin forță ar distruge imediat NATO și garanția sa de apărare colectivă - piatra de temelie a securității occidentale de la Al Doilea Război Mondial încoace.
O tentativă de confiscare a unui teritoriu european ar fractura iremediabil relațiile dintre Statele Unite și Europa, iar ostilitatea față de „America lui Trump” ar crește rapid.
Cu toate acestea, Casa Albă își exercită puterea tocmai pentru că o poate face.
Dependența Europei de Statele Unite pentru propria apărare îi oferă lui Trump o pârghie uriașă. Altfel spus, nu există un scenariu realist în care forțele europene sau daneze ar putea apăra Groenlanda în fața armatei americane, dacă s-ar ajunge acolo.
„Nimeni nu va lupta cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei.”, a declarat, de altfel, Stephen Miller, consilierul apropiat al lui Trump.
Declarația fermă de marți a Europei, în sprijinul groenlandezilor, a venit după câteva zile în care liderii europeni au „mers pe sârmă”, încercând să comenteze raidul din Venezuela fără a-l supăra pe Trump.
Cei mai mulți au ales să-l condamne pe Maduro, invocând totodată necesitatea respectării dreptului internațional - drept pe care chiar SUA par să-l fi încălcat prin incursiunea lor.
Poziția delicată a Uniunii Europene, având în vedere nevoile sale de apărare, a fost evidentă și anul trecut, atunci când blocul comunitar a decis să nu riposteze cu propriile tarife la măsurile comerciale ale lui Trump.
În contextul retoricii sale anti-NATO, nimeni nu poate fi sigur că președintele american nu va decide, pur și simplu, să părăsească cea mai mare alianță militară din istorie.
Cât de departe poate merge Trump
Acest dezechilibru de putere dintre Europa și Statele Unite îi oferă lui Trump un avantaj clar, dacă va încerca să atragă Danemarca într-un duel de tip „Arta negocierii”, pe tema Groenlandei.
Mai mult, nu pare deloc o coincidență faptul că l-a numit emisar special pentru Groenlanda pe Jeff Landry, guvernatorul republican al statului Louisiana - teritoriul pe care America l-a cumpărat cândva.
Chiar și așa, achiziționarea Groenlandei ar putea depăși până și limitele lui Trump. Logistica unui asemenea demers ar presupune acte ale Congresului, ratificări la nivelul Uniunii Europene și negocieri complexe, cu aranjamente și tratate internaționale.
Rămâne și întrebarea costului, chiar și în ipoteza, pur teoretică, în care insula ar fi de vânzare.
Există, oare, congresmeni americani dispuși să aloce, cel puțin, sute de miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a cumpăra cea mai mare insulă din lume, în timp ce alegătorii lor se luptă să plătească pentru sănătate, locuințe și alimente?
Unii lideri americani speră că fanfaronada lui Trump se va tempera înainte de a distruge Occidentul. Dar moderația nu mai este la modă, într-o Casă Albă care devine tot mai agresivă după umilirea Venezuelei.
Astăzi, Groenlanda nu mai este doar o insulă înghețată. Insula a devenit testul suprem al unei lumi în care cea mai mare putere a alianței occidentale riscă să devină cea mai mare amenințare a ei.
Citește pe Antena3.ro
