Gigantul de internet Google a spionat utilizatorii care navigau prin intermediul Safari, browserul web al Apple, potrivit publicatiei Wall Street Journal (WSJ), care mai scrie in editia sa de joi ca aceasta practica a incetat de putina vreme, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.
Gigantul de internet american si alte companii de publicitate utilizau coduri de programare speciale, ascunse in browserul Safari, pentru a supraveghea si inregistra obiceiurile de navigare online ale milioane de utilizatori ai aplicatiei Apple.
Safari este totusi conceput sa impiedice astfel de intruziuni, a subliniat cotidianul financiar.
Dupa ce a fost contactat in acest sens de WSJ, Google a dezactivat aceasta functie, mai scrie publicatia.
Intr-un comunicat adresat cotidianului, Google, lider al motoarelor de cautare, s-a aparat spunand ca "aceste cookies (fisiere salvate) nu colecteaza informatii personale".
"In acest moment suntem pe punctul de a dezactiva" functia, a declarat pentru WSJ un reprezentant Apple.
In afara de faptul ca este inclus pe platforma de operare Mac, Safari este browserul web cel mai folosit pe smartphone-uri, datorita succesului inregistrat de iPhone.
Aceasta incalcare a dreptului la viata privata a fost descoperita de un cercetator de la Universitatea Stanford, Jonathan Mayer, si confirmata in mod independent de un inginer consultat de Wall Street Journal, Ashkan Soltani.
Cotidianul a publicat pe site-ul sau liniile de coduri si procesele prin care se instaleaza aplicatia de spionaj.
In afara de Google, alte trei companii de publicitate online utilizau aceeasi metoda, Vibrant Media Inc., WPP PLC's Media Innovation Group si Gannett Co.'s PointRoll, scrie WSJ.