x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia, afectată de un val de caniculă care a crescut riscul izbucnirii unor incendii

Grecia, afectată de un val de caniculă care a crescut riscul izbucnirii unor incendii

04 Aug 2019   •   10:02
Grecia, afectată de un val de caniculă care a crescut riscul izbucnirii unor incendii

Noul val de caniculă care a lovit Grecia în ultimele 24 de ore a atins punctul culminant sâmbătă, când valorile de temperatură au ajuns la 42 de grade Celsius în unele zone ale ţării, relatează Xinhua.

Conform celor mai recente date ale serviciului de meteorologie (Meteo) al Observatorului Naţional din Atena (NSA), mercurul din termometre a atins 41-42 de grade Celsius în Tesalia, 40-41 de grade Celsius în regiunile nordice din estul Greciei Centrale şi 37-39 de grade Celsius în estul Peloponezului şi în Attica.

''Condiţiile atmosferice favorizează transferul aerului cald din Africa în regiunea noastră, rezultând temperaturi deosebit de ridicate'', se arată într-un comunicat de presă emis de serviciul Meteo.

Temperaturile extrem de ridicate şi nivelurile crescute de umiditate au accentuat senzaţia de disconfort resimţită de locuitorii din Atena şi de turişti.

Asociaţia Medicală din Atena a recomandat populaţiei să evite expunerea la soare, să poarte haine lejere şi deschise la culoare, să mănânce puţin şi des şi să nu consume băuturi alcoolice.

Ministrul elen de Interne, Panagiotis Theodorikakos, a solicitat oficialilor să ia toate măsurile necesare şi să deschidă sălile municipalităţilor dotate cu aer condiţionat pentru a proteja cetăţenii şi în special grupurile vulnerabile de căldură.

Într-o scrisoare adresată tuturor primarilor, guvernatorul regional din Attica, George Patoulis, a făcut apel la toate serviciile municipale să rămână în stare alertă permanentă.

Potrivit prognozelor, valul de caniculă se va retrage de duminică, începând din nordul ţării.

Condiţiile de caniculă au crescut riscul izbucnirii şi răspândirii incendiilor, a avertizat serviciul Meteo.

Brigada de pompieri a anunţat sâmbătă după-amiază existenţa unui incendiu într-o zonă împădurită din Louvros. Circa 25 de pompieri, 12 autospeciale, două aeronave şi un elicopter au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Anterior, alte trei incendii, care au izbucnit aproape simultan în suburbia Aspropyrgos din Atena au fost stinse de pompieri. AGERPRES

×