x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia cedează presiunilor UE şi renunţă oficial la referendum

Grecia cedează presiunilor UE şi renunţă oficial la referendum

04 Noi 2011   •   11:24
Grecia cedează presiunilor UE şi renunţă oficial la referendum

Grecia a renuntat oficial la ideea organizarii unui referendum pe tema planului european de sustinere financiara, a anuntat ministrul grec al Finantelor, Evangelos Venizelos, citat de AFP.

Ministrul a trimis un comunicat liderului Eurogrup, Jean-Claude Juncker, comisarului UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, si ministrului german de Finante, Wolfgang Schauble, in care anunta ca Grecia a renuntat la ideea organizarii referendumului.

Ideea unui referendum pe tema planului UE de sustinere financiara a Greciei fusese enuntata de premierul Giorgios Papandreou, atragand critici dure din partea liderilor UE, care au amenintat chiar cu eliminarea Greciei din blocul comunitar.

"Neacceptarea planului inseamna iesirea din euro, neacceptarea planului pentru greci inseamna iesirea din Europa", a declarat ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti, adaugand ca nu dorestre sa se intample acest lucru.

Ministrul francez a reafirmat ca o iesire a Greciei din euro si din Uniunea Europeana nu ar trebui sa destabilizeze zona euro, "pentru ca astazi, nu doar ca le-am spus grecilor sa-si asume responsabilitatile si ca si le vor asuma, dar in acelasi timp am prevazut masuri de protectie", a precizat el.

"Daca Grecia iese din (zona) euro si din Europa sunt temeri privind un efect de contaminare. Am luat masuri de protectie", a continuat ministrul, citand deciziile de recapitalizare a bancilor si cresterea puterii Fondului European de Stabilitate Financiara (FESF), decise la 27 octombrie, in cadrul unui summit al zonei euro, la Bruxelles.

Grecia va fi exclusa din zona euro, dar si din Uniunea Europeana, daca nu accepta planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a incerca sa rezolve criza datoriilor, a avertizat vineri ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti, citat de AFP.

"Neacceptarea planului inseamna iesirea din euro, neacceptarea planului pentru greci inseamna iesirea din Europa", a declarat Jean Leonetti pentru postul de radio Europe 1, adaugand ca nu dorestre sa se intample acest lucru.

×