Grecia este obligata sa ratifice in Parlament "inainte de sfarsitul lui 2011" planul de reducere a datoriei, incheiat la sfarsitul lui octombrie la Bruxelles de liderii zonei euro, iar partenerii sai "nu vor astepta" mai mult, a declarat sambata un purtator de cuvant al Guvernului, citat de AFP.
"Potrivit calendarului non-negociabil al deciziei Consiliului European, noul acord de imprumut trebuie sa fie aprobat printr-un vot in Parlament inainte de sfarsitul lui 2011, partenerii nostri europeni nu ne vor astepta (...), nu putem pierde nici o zi", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ilias Mossialos, justificand astfel insistenta premierului Giorgios Papandreou de a forma un Guvern de coalitie de tranzitie, in loc sa accepte alegerile anticipate pentru a scoate tara din criza.
Pana atunci, Executivul va trebui de asemenea sa prezinte "inainte de 20 noiembrie" proiectul de buget pentru 2012, in vederea unui vot in Parlament "inainte de 22 decembrie", a adaugat el, potrivit unui comunicat.
Mossialos a comentat reactia liderului opozitiei de dreapta Antonis Samaras, care a refuzat din nou sa participe la un Guvern de coalitie in conditiile puse de socialisti. Samaras a propus in schimb organizarea de alegeri anticipate imediate.
Mossialos i-a reprosat de asemenea lui Samaras ca tergiverseaza sustinerea planului de la Bruxelles, despre care miercuri a spus ca il va sprijini. "Samaras incearca sa faca o decuplare intre ceea ce partenerii nostri ne ofera si ceea ce ne cer (...). El vrea banii europeni si reducerea datoriei, dar nu vrea sa imparta responsabilitatea (...) pentru masurile dificile prevazute", a afirmat acesta.
Mediafax