Greva generală organizată de marile sindicate împotriva noilor măsuri de austeritate impuse de Guvernul socialist în urma ajutorului din partea Uniunii Europene şi al Fondului Monetar Internaţional a paralizat Grecia. De la miezul nopţii, angajaţii din transporturile aeriene, maritime şi feroviare au încetat lucrul.
Greva este organizată la apelul a două mari sindicate din domeniul public şi privat. La protest participă toţi angajaţii la stat, inclusiv profesorii, medicii şi jurnaliştii, relatează AFP, citată de Antena3.
Noile măsuri de auteritate impuse Greciei de FMI şi Uniunea Europeană vor reduce semnificativ salariile angajaţilor la stat şi pensiile şi vor creşte taxele. Statele din Zona Euro vor să evite un eventual faliment al Greciei pentru că instituţiile financiare din Franţa şi Germania au făcut investiţii semnificative în băncile din Atena. Mai mult, se încearcă şi o izolare a crizei financiare, ce s-ar putea răspândi acum şi în ţările vecine, Spania şi Portugalia.
Greva va închide şcolile şi administraţiile, iar băncile şi marile întreprinderi din sectorul public funcţionează în regim redus. Spitalele publice au şi ele program restrâns.
Şi jurnaliştii şi-au abandonat locurile de muncă, iar cetăţenii nu mai sunt expuşi informaţiilor din media. Ziarele nu vor fi tipărite joi.
<>/a
Citește pe Antena3.ro