x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grevă de 24 de ore la BBC. Programele informative radio şi TV au fost întrerupte

Grevă de 24 de ore la BBC. Programele informative radio şi TV au fost întrerupte

de Mediafax    |    01 Aug 2011   •   13:56

Programele informative TV si radio ale BBC au fost intrerupte, luni, din cauza unei greve de 24 de ore a jurnalistilor, initiate de National Union of Journalists (NUJ), care protesteaza fata de disponibilizarile obligatorii dispuse de radiodifuzorul public britanic, informeaza Media Guardian.

Multe dintre programele BBC au inceput mai tarziu decat era prevazut in program sau au fost intrerupte.

Totusi, multe dintre vedetele BBC au fost prezente in emisie luni dimineata.

Nicky Campbell de la BBC Radio 5 a declarat ca, desi a sustinut grevele anterioare, simte ca angajatii radiodifuzorului public au o datorie si o responsabilitate fata de cei care platesc taxele TV si radio. El a mai spus ca a vorbit cu mai multi colegi si nu a intalnit pe nimeni care sa sustina greva de luni.

Totusi, reprezentanti ai Sindicatului national al jurnalistilor - NUJ au declarat ca greva este sustinuta de 3.000 dintre sindicalistii angajati ai corporatiei.

Angajatii BBC au pichetat studiourile si birourile de la Londra ale radiodifuzorului. Michelle Stanistreet, secretar general al NUJ, a declarat ca jurnalistii BBC sunt suparati din cauza "schimbarii de abordare" in planul de disponibilizari.

Reprezentantii BBC si-au cerut scuze telespectatorilor si ascultatorilor pentru intreruperea programelor.

Protestele au aparut dupa ce patru persoane, angajate la BBC World Service, au fost disponibilizate si alte 43 trebuie sa plece luni, ca rezultat al planului BBC de a concedia 387 de salariati de la BBC World Service si BBC Monitoring. Decizia privind reducerea numarului de angajati a fost luata dupa ce guvernul a decis sa reduca bugetul celor doua divizii BBC.

Greva de luni va dura 24 de ore. Anterioara greva de 24 de ore a jurnalistilor BBC a avut loc pe 15 iulie. De asemenea, NUJ a intrat intr-o greva de 48 de ore in noiembrie anul trecut pentru a protesta fata de modificarea planului de pensii pentru angajatii BBC.

Managementul BBC si reprezentantii sindicatelor se vor reuni pentru alte negocieri pe 11 august.

×