x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Greva de la Lufthansa, extinsă şi la aeroportul din Munchen

Greva de la Lufthansa, extinsă şi la aeroportul din Munchen

04 Sep 2012   •   07:18
Greva de la Lufthansa, extinsă şi la aeroportul din Munchen

Personalul navigant comercial al celei mai mari companii aeriene germane, Lufthansa, aflat in greva din aceasta dimineata in aeroporturile din Frankfurt si Berlin-Tegel, va continua dupa-amiaza la Munchen, a anuntat sindicatul UFO, potrivit Agerpres.

Greva insotitorilor de bord a provocat deja anularea a jumatate dintre zborurile de scurt si mediu curier la aeroportul din Frankfurt, fiind anulate, de asemenea, si zboruri lung curier, potrivit unei purtatoare de cuvant a companiei, care a precizat ca este vorba de 180 de curse anulate in total.

La aeroportul Berlin-Tegel, unde greva se desfasoara intre orele 03.00 si 11.00 GMT, Lufthansa a anulat zboruri de scurt si mediu curier, fiind de asteptat intarzieri si anulari de curse si la Munchen.

In aceste trei aeroporturi, vor fi si alte anulari de zboruri in cursul zilei, a avertizat purtatoarea de cuvant.

Greva a debutat la ora 04.00 GMT la aeroportul din Frankfurt, al treilea cel mai mare din Europa, unde va dura pana la ora 12.00 GMT. La aeroportul din Munchen, protestul se va desfasura intre orele 11.00 si 22.00 GMT.

Asa cum a anuntat UFO, greva este de o amploare mai mare decat cea de vineri, limitata doar la aeroportul din Frankfurt si care a durat opt ore.

Miscarea de protest a fost decisa de sindicat dupa esecul negocierilor cu conducerea companiei privind salariile si conditiile de munca.

In luna aprilie, UFO a cerut o crestere a salariilor cu 5% pe 15 luni, aplicata retroactiv incepand cu 1 ianuarie, dupa ce timp de trei ani aceste salarii au stagnat. De asemenea, sindicatul respinge folosirea de personal de cabina angajat pe durata determinata, sistem la care Lufthansa a inceput sa recurga din luna iunie la Berlin. Potrivit responsabilului de personalul pentru traficul de pasageri din cadrul Lufthansa, Peter Gerber, compania a propus o crestere a remuneratiilor cu 'circa 3,5%'.

×