x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gripă aviară în Olanda. 36.000 de păsări vor fi sacrificate

Gripă aviară în Olanda. 36.000 de păsări vor fi sacrificate

26 Feb 2018   •   11:57
Gripă aviară în Olanda. 36.000 de păsări vor fi sacrificate
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Un focar de gripă aviară, suspectat a fi unul de tip înalt patogen, a fost detectat la o crescătorie de păsări din Olanda, unde un număr total de aproximativ 36.000 de păsări ar urma să fie sacrificate, a anunţat luni Guvernul olandez, transmite AFP. 

"Un focar de gripă aviară de tip H5 a fost detectat la o crescătorie de păsări de lână Oldekerk, în provincia Groningen (nordul Olandei)", a informat Ministerul Agriculturii într-un comunicat de presă. "Este vorba, probabil, de o variantă înalt patogenă a virusului gripei aviare", a precizat Ministerul Agriculturii. 

Pentru a evita propagarea virusului, un număr de aproximativ 36.000 de păsări vor fi sacrificate, informează Ministerul Agriculturii din Olanda, care a institutit imediat o interdicţie privind transportul păsărilor, ouălelor şi dejecţiilor pe o zonă de zece kilometri în jurul crescătoriei. 

Guvernul olandez a decis deja, în luna decembrie a anului trecut, ca toate păsările să fie ţinute închise după descoperirea unui caz de gripă aviară înalt patogenă de tip H5 într-o crescătorie de raţe, descoperire care a impus sacrificarea a aproximativ 16.000 de păsări. 

"Toate măsurile care în prezent sunt în vigoare la nivel naţional cum este închiderea, rămân în totalitate în vigoare", a adăugat Ministerul olandez al Agriculturii. 

O epidemie de gripă aviară ar fi o nouă lovitură dură pentru sectorul avicol olandez, care deja a fost afectat în vara anului trecut de criza ouălor contaminate cu fipronil. 

Al doilea mare exportator mondial de produse agricole, Olanda, are una din cele mai mari sectoare de creştere a păsărilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gripa aviara