x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gruparea Stat Islamic a revendicat atacurile comise asupra mai multor biserici din Indonezia

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacurile comise asupra mai multor biserici din Indonezia

13 Mai 2018   •   15:19
Gruparea Stat Islamic a revendicat atacurile comise asupra mai multor biserici din Indonezia

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat duminică atacurile comise asupra mai multor biserici în Indonezia soldate cu cel puţin 11 morţi şi zeci de răniţi, relatează AFP. 

"Trei atacuri sinucigaşe" s-au soldat cu morţi şi răniţi ''în rândul gardienilor de la biserici şi al creştinilor din oraşul Surabaya", potrivit organismului de propagandă al grupării ultraradicale, agenţia Amaq. 

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Java de Est, unde se află Surabaya, a declarat că 11 persoane au fost ucise şi 41 au fost rănite duminică în atacuri aparent coordonate împotriva a trei biserici în jurul orei 07:30 (00.30 GMT). 

Indonezia, cea mai populată ţară musulmană din lume, se află în stare alertă după o serie de atacuri comise în ultimii ani - între care unele revendicate de SI şi adesea comise de filiala locală, Jamaah Anshar Daulah. 

Aceste atacuri au avut loc la câteva zile după ce un poliţist şi un deţinut au fost ucişi în cursul unor violente confruntări într-o închisoare de maximă securitate de la periferia capitalei Jakarta. Gruparea jihadistă Stat Islami a revendicat incidentul, dar poliţia indoneziană a respins implicarea acesteia. 

Evenimentele de duminică intervin, de asemenea, la câteva zile după începutul Ramadanului în lumea musulmană. 

Intoleranţa religioasă a crescut în ultimii ani în Indonezia, ţară cu 260 de milioane de locuitori dintre care aproape 90% sunt de confesiune musulmană, dar care numără şi minorităţi ca budişti, hinduşi şi mai ales creştini.

AGERPRES

×