x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guatemala cere ajutorul comunității internaționale după erupțiile ucigătoare ale vulcanului Fuego

Guatemala cere ajutorul comunității internaționale după erupțiile ucigătoare ale vulcanului Fuego

08 Iun 2018   •   13:37
Guatemala cere ajutorul comunității internaționale după erupțiile ucigătoare ale vulcanului Fuego

Căutările celor dispăruţi în erupţia vulcanului Fuego din Guatemala au fost întrerupte joi din motive de securitate, iar bilanţul victimelor a crescut la 109 morţi, potrivit AFP. 

În faţa criticilor suscitate de un număr atât de mare de victime, Parchetul guatemalez a anunţat deschiderea unei anchete pentru a determina dacă a existat neglijenţă a forţelor de securitate, iar evacuarea persoanelor nu a fost ordonată din timp . 

"Condiţiile climatice şi materiile incandescente din zonele afectate nu permit prezervarea integrităţii fizice a membrilor echipelor de salvare", a declarat presei David de Leon, purtătorul de cuvânt al Coordonării naţionale de gestionare a catastrofelor naturale (Conred) 

"Reamintim că se pot produce explozii în zonă şi că ploaia a provocat alunecări de noroi şi cenuşă", a precizat el. 

De trei zile, echipele de salvare, poliţişti şi militari caută prin dărâmături, cenuşă şi roci încinse trupuri neînsufleţite la San Miguel Los Lotes şi alte localităţi afectate de erupţia devastatoare de duminică a vulcanului având o înălţime de 3.763 metri şi aflat la 35 de km distanţă de capitala ţării. 

Miercuri, căutările au fost deja întrerupte ca urmare a ploilor intense şi a scurgerilor de materii piroclastice care au prăvălit pietre chiar şi de 5 metri înălţime, potrivit Institutului naţional de vulcanologie (Insivumeh). 

De asemenea, Institutul naţional medico-legal (Inacif) a anunţat joi înr-un comunicat că la morgă au ajuns corpurile a 109 de victime. Aproximativ 200 de persoane sunt în continuare date dispărute. 

La 72 de ore de la erupţie, ajutorul internaţional a început să se organizeze, iar SUA au trimis miercuri un avion militar care a transferat şase copii cu diferite grade de arsuri la spitalul de arşi din Galveston, în Texas.AGERPRES

×