x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul italian vrea să suprime o emisiune critică la adresa lui Berlusconi, difuzată de Rai

Guvernul italian vrea să suprime o emisiune critică la adresa lui Berlusconi, difuzată de Rai

27 Sep 2009   •   00:00

Guvernul italian, cu sprijinul majorităţii membrilor, ameninţă cu suspendarea unei emisiuni difuzată de televiziunea publică Rai, în cadrul căreia a fost invitată, joi, Patrizia D'Addario, o prostituată care a petrecut o noapte cu Silvio Berlusconi, scrie, duminică, presa italiană, citată de AFP.

"Libertatea presei nu înseamnă libertatea de a-l insulta" pe premier, a declarat ministrul pentru Comunicaţii, Claudio Scajola, care a solicitat şi deschiderea unei anchete interne în cadrul Rai, televiziunea publică italiană care are în grilă respectiva emisiune.

"Rai, conducerea şi jurnaliştii săi trebuie să realizeze emisiuni obiective şi imparţiale", a adăugat ministrul, care consideră că emisiunea în care a fost invitată Patrizia D'Addario este parte dintr-o "campanie mediatică bazată pe infamie şi mizerii".

"De ce trebuie contribuabilii (...) să devină complici ai acestui tip de jurnalism lipsit de respect", s-a întrebat şi Daniela Santanchè, fost candidat al unui partid de extremă dreaptă la ultimele alegeri legislative italiene.

Intitulată "Annozero" şi prezentată de jurnalistul Michele Santoro - dat afară în 2002 din televiziunea publică, pe motiv că ar fi folosit instituţia "în mod criminal", potrivit lui Silvio Berlusconi-, talk-show-ul se implică în dezbaterile politice italiene, cu atacuri virulente împotriva politicienilor şi instituţiilor, în special a celor de dreapta, şi este caracterizat de o libertate de exprimare care este şi reţeta succesului său.

"Aceste emisiuni pot să nu ne placă, însă este important că ele există. Acest pluralism de programe reprezintă diferenţa fundamentală între televiziunea publică şi televiziunea de stat", a reamintit preşedintele Rai, Paolo Garimberti.

"Un proiect de normalizare este în curs de elaborare. O persoană care controlează 90% din informaţia televizată atacă restul de 10% care nu face parte din imperiul său", a comentat fostul ministru al Comunicaţiilor, Paolo Gentiloni, referindu-se la posturile grupului Mediaset, care aparţine familiei Berlusconi, şi la controlul exercitat de şeful guvernului italian asupra televiziunii publice.

Silvio Berlusconi este implicat de mai multe luni într-o serie de scandaluri relatate pe larg în presă, în special în unele privind existenţa unei presupuse relaţii intime cu o minoră şi cu mai multe prostituate.

Emisiunea "Annozero", difuzată joi şi care a suscitat, potrivit presei, furia lui Berlusconi, şi-a depăşit propriul record, cu peste 5,6 milioane de telespectatori şi o cotă de piaţă de 23%.

Mediafax

×
Subiecte în articol: externe