x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul "Merkel 2"

Guvernul "Merkel 2"

de Irina Cristea    |    26 Oct 2009   •   00:00
Guvernul "Merkel 2"
Sursa foto: /Reuters



Un specialist "veteran" al portofoliilor strategice, un homosexual declarat şi doi tineri sub 40 de ani sunt câteva dintre cele mai interesante profiluri din noul Guvern format de cancelarul conservator Angela Merkel.

Un program de guvernare ambiţios pe timp de criză este oferta noului Executiv anunţat de cancelarul german Angela Merkel. Pentru ca cea mai importantă economiei a Europei să în­vingă definitiv şi irevocabil criza econo­mi­că (după ce a anunţat în urmă cu câ­teva luni ieşirea din recesiune), Guvernul "Merkel 2" propune o serie de măsuri dar este, în acelaşi timp, criticat pentru pro­mi­siuni considerate de unii analişti drept irealizabile în contextul economic actual.

Cea mai importantă măsură anunţată până acum este reducerea cu 24 de mili­arde de euro a impozitelor în următorii ani. De asemenea, noul Guvern va simplifica sistemul fiscal, relaxând politica pentru gospodării şi reformând sistemul de impozitare pentru companii şi moşteniri.

Programul de diminuare a impozitelor va fi implementat pe 1 ianuarie 2010, iar re­gimul fiscal, unul dintre cele mai complicate din lume, va fi revizuit începând cu 2011, au precizat autorităţile de la Berlin. Guvernul format de Merkel cu ajutorul aliaţilor săi (conservatorii bavarezi şi libe­ralii) estimează că economia va scădea cu 5% în acest an, declin urmat în 2010 de o creştere de 1,2%. Cel care va pune în practică o parte dintre aceste măsuri este fostul Finanţelor în Guvernul "Merkel 2". În vârstă de 67 de ani, Schäuble devine, din nou, titularul unui portofoliu strategic. Alături de Merkel, este singurul membru al Guvernului care dispune de drept de veto.

Din noul Executiv face parte şi şeful liberalilor, Guido Westerwelle, devenit primul ministru de Externe european care nu-şi ascunde homosexualitatea. Lipsit de experienţă diplomatică, Westerwelle este prezentat de mass-media internaţionale drept un orator strălucit.

Portofoliul Economiei îi revine lui Rainer Brüderle (64 de ani), un specialist preocupat de interesul întreprinderilor mici şi mijlocii. Fostul deţinător al acestui portofoliu, Karl-Theodor zu Guttenberg, a devenit ministru al Apărării. Zu Guttenberg este unul dintre politicienii foarte tineri, aflaţi "pe val" - are numai 37 de ani. Cu toate acestea, nu este cel mai tânăr membru al echipei Angelei Merkel, de aceasta reputaţie bucurându-se lui Philipp Rösler, propus ministru al Sănătăţii. La 36 de ani, Rösler ar putea fi primul ministru german care nu provine din Europa, fiind de origine vietnameză.

×
Subiecte în articol: externe