Parlamentul Suediei va dezbate luni situația de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o ședință specială a cabinetului, în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a depune cererea, a precizat Expressen, citând surse anonime.
O cerere va fi trimisă imediat după aceea, presupunând că nu apare nimic neașteptat, au declarat sursele pentru Expressen.
În urma invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numește „operațiune militară specială", atât Suedia, cât și Finlanda au căutat o mai mare securitate prin aderarea la NATO, renunțând la decenii de neutralitate militară.
O comisie care analizează revizuir a politicii de securitate din Suedia, care implică toate partidele politice, urmează să își prezinte vineri concluziile. În paralel, social-democrații aflați la guvernare încă dezbat dacă să schimbe politica și să susțină o cerere de aderare. Partidul urmează să ia o decizie duminică.
Tot joi, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și prim-ministrul Sanna Marin au declarat că țara trebuie să solicite aderarea la alianța militară NATO „fără întârziere", exercitând presiuni asupra Suediei pentru a face același lucru.
Finlanda este cel mai apropiat aliat militar al Suediei și cealaltă țară nordică care nu este membră a NATO.
(sursa: Mediafax)