x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Harris sau Trump, Statele Unite în faţa unei alegeri istorice

Harris sau Trump, Statele Unite în faţa unei alegeri istorice

de Redacția Jurnalul    |    04 Noi 2024   •   22:00
Harris sau Trump, Statele Unite în faţa unei alegeri istorice
Sursa foto: Hepta

În Statele Unite sunt ultimele ore cruciale ale unei campanii incredibile pentru Casa Albă: Kamala Harris şi Donald Trump se confruntă luni în ultimele mitinguri electorale, în ajunul unui vot cu o miză majoră pentru Statele Unite şi restul lumii, relatează AFP.

În alegerile prezidenţiale americane din 2024 se confruntă două personalităţi radical opuse, între care există o diferenţă de vârstă de aproape două decenii.

Pe de o parte, actuala vicepreşedintă democrată, care în iulie l-a înlocuit în cursa pentru Casa Albă pe preşedinte Joe Biden. Kamala Harris, în vârstă de 60 de ani, ar putea deveni marţi prima femeie care conduce cea mai mare putere economică şi militară la nivel global.

Pe de altă parte, fostul preşedinte republican Donald Trump, în vârstă 78 de ani, cu o revenire politică spectaculoasă după ce a părăsit Casa Albă în 2021 într-un context haotic, reuşind să scape de două proceduri de demitere şi condamnat în instanţă.

Această campanie care urmează să se încheie a fost marcată de momente incredibile, în special cele două tentative de asasinat asupra lui Donald Trump, într-o ţară fracturată.

- 7 state, până la final -

Fiecare dintre cei doi rivali declară că are încredere în victoria sa. Dar, în realitate, competiţia este atât de strânsă încât doar câteva zeci de mii de voturi ar putea decide rezultatul alegerilor.

Aceste voturi sunt puse în joc în şapte state-pivot binecunoscute, în care cei doi rivali fac campanie fără oprire de luni de zile, cheltuind sute de milioane de dolari.

Dintre aceste şapte state, statul cu cei mai mulţi mari electori este Pennsylvania. Statele Unite, ţară federală, au un sistem de vot universal indirect, în care candidatul care reuşeşte să obţină sprijinul majorităţii celor 538 de mari electori, respectiv a cel puţin 270, este declarat învingător.

Prin urmare, Kamala Harris şi Donald Trump depun luni ultimele eforturi în Pennsylvania, într-un final tensionat de campanie.

Vicepreşedinta americană, fost procuror şi apoi senator de California, născută dintr-un tată jamaican şi o mamă indiană, va merge la Scranton, oraşul natal al lui Joe Biden, apoi în cele două oraşe principale ale statului, Pittsburgh şi Philadelphia.
 

×
Subiecte în articol: harris Trump statele unite alegeri