Autoritățile din Hawaii au ridicat restricţiile şi permit călătorilor americani complet vaccinaţi să treacă peste testele dinaintea călătoriei. Venirile în Maui s-au întors deja la nivelul pre-pandemic, iar companiile locale se luptă să satisfacă cererea bruscă, după multe luni de închidere.
Autoritățile au apelat la companiile aeriene americane, solicitându-le să limiteze capacitatea privind pasagerii către Hawaii.
Oficialităţile locale au impus, de asemenea, o nouă taxă turistică, pentru a compensa impactul pandemiei asupra economiei locale.
În Oahu, autobuzele de turism şi maşinile de închiriat au revenit în forţă. „În timpul pandemiei, oamenii de aici şi-au dat seama cât de bine este să nu ai atât de mulţi turişti”, a declarat activistul KC Connors, care se întreabă: „Dacă Oahu este deja plin la această fază de redeschidere, ce se va întâmpla când se vor întoarce vizitatorii internaţionali?”.
În timp ce insulele se luptă să gestioneze nivelurile actuale de supraaglomerare turistică, Autoritatea pentru Turism din Hawaii dezvoltă „Planul de acţiune pentru gestionarea destinaţiilor din Oahu”.
„Preocupările legate de Oahu sunt foarte asemănătoare cu cele ale celorlalte insule: sunt prea mulţi vizitatori. Încercăm să înţelegem ce putem face pentru a limita sosirile şi pentru a gestiona mai bine volumul de turişti”, a declarat directorul HTA, Caroline Anderson.
(sursa: Mediafax)