x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hillary Clinton cere sancţiuni dure împotriva Iranului

Hillary Clinton cere sancţiuni dure împotriva Iranului

08 Iul 2009   •   00:00

Secretarul de stat american Hillary Clinton s-a declarat în favoarea unor "sancţiuni mai stricte" împotriva Iranului. Politicianul american spune într-un interviu acordat la Washington televiziunii venezuelene Globovision că doar în acest mod "putem încerca să schimbăm comportamentul regimului".



"Vom cere comunităţii internaţionale să ni se alăture pentru a impune sancţiuni mai stricte împotriva Iranului pentru a încerca să schimbăm comportamentul regimului", a declarat fosta Primă Doamnă a SUA. Ea a exprimat "preocuparea" Statelor Unite ale Americii (SUA) în ceea ce priveşte natura regimului iranian, "tentativa sa de a obţine arme nucleare şi susţinerea continuă a terorismului".

Şefa diplomaţiei americane a apreciat totodată că "nu este foarte inteligent să te asociezi unui regim respins într-o asemenea măsură de propriii săi cetăţeni". "Am putut să constatăm în aceste ultime săptămâni că Iranul nu respectă propria sa democraţie", a adăugat secretarul de stat, referindu-se la realegerea contestată, la 12 iunie, a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

Preşedintele Barack Obama a indicat recent că vrea să înregistreze progrese până la sfârşitul anului în politica sa de deschidere faţă de Iran, fără a exclude însă "o gamă de măsuri", precum înăsprirea sancţiunilor, dacă Teheranul va continua să dezvolte programul său nuclear controversat, notează AFP.

×
Subiecte în articol: externe