Candidata Partidului Democrat la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, a dezvoltat un fel de alergie faţă de conferinţele de presă, atitudine care îi pune şi mai multe probleme în relaţia oricum complicată cu mass-media, dar care probabil nu îi va dăuna la urne atât de mult cât speră adversarul ei în cursa prezidenţială, republicanul Donald Trump, scrie duminică agenţia EFE.
Ultima dată când Hillary Clinton a dat o conferinţă de presă formală a fost pe 5 decembrie 2015, când alegerile primare pentru desemnarea candidaţilor la preşedinţie încă nu începuseră, iar analiştii erau unanim de acord că Trump nu avea nicio şansă de a deveni candidatul republicanilor.
De la acea dată au trecut 274 de zile, cifră pe care echipa de campanie a lui Trump o actualizează zilnic în e-mailuri trimise presei.
Dar candidata democrată, care păstrează relaţia dificilă cu presa din perioada când era prima doamnă a SUA, aplică o strategie mediatică sofisticată ce-i permite să-şi controleze la maxim mesajul şi să evite situaţiile imprevizibile în care s-ar vedea confruntată direct cu jurnaliştii.
Hillary Clinton a dat anul acesta circa 350 de interviuri, dar majoritatea au fost atât de scurte - între trei şi opt minute - că nu au permis aprofundarea vreunei teme, iar multe dintre aceste interviuri au fost acordate unor simpatizanţi sau umorişti. Ea a mai răspuns întrebărilor presei în timpul unor acţiuni de campanie, cum a fost luna trecută cazul conferinţei asociaţiilor ziariştilor afroamericani şi hispanici, dar la această acţiune numai trei reporteri selectaţi în prealabil au putut să-i adreseze întrebări.
'Se pare că echipa de campanie (a lui Clinton) nu vede vreun avantaj în convocarea unei conferinţe de presă', crede Daniel Birdsong, expert în comunicare la Universitatea Dayton. 'Astăzi, candidaţii pot transmite mesaje prin mijloace proprii - anunţuri televizate, YouTube, Facebook, Twitter sau bloguri - şi să evite astfel mass-media mai uşor ca altădată', explică acesta.
Totuşi, dintr-un anumit punct de vedere, modul în care Hillary Clinton tratează presa pare a fi unul corect în comparaţie cu Donald Trump, care are liste negre cu instituţii media cărora nu le permite să asiste la acţiunile sale de campanie.
Însă el participă frecvent la conferinţe de presă, iar reticenţa adversarei sale de a proceda la fel poate fi considerată ceva grav dacă avem în vedere scandalurile în care ea a fost implicată, respectiv cel legat de folosirea unei mesagerii personale pe vremea când a fost secretar de stat şi cel legat de finanţările controversate pentru Fundaţia Clinton. În plus, evitarea presei lasă multor votanţi impresia că Hillary Clinton nu este sigură pe ea.
Însă unii comentatori consideră că nu este cazul ca ea să-şi schimbe această abordare, în condiţiile în care nu o decontează electoral. Astfel, în opinia lui Robert Lehrman, profesor de comunicare publică la American University, totul se reduce la ce ar câştiga candidata democrată dacă ar da conferinţe de presă. 'Dacă nu va convoca niciuna până pe 8 noiembrie (data alegerilor), probabil că va avea puţin de pierdut. Dar deocamdată nu pierde. Aşadar, merită mai degrabă să se dedice altor activităţi', apreciază profesorul citat.
Totuşi, un sondaj publicat săptămâna aceasta de cotidianul Washington Post arată că 56% dintre cei intervievaţi şi-au format o imagine negativă despre candidata democrată, iar Hillary Clinton şi Donald Trump sunt aproape la egalitate în intenţiile de vot într-un sondaj Reuters/Ipsos.
Însă preşedintele SUA nu este ales prin vot direct, votul cetăţenilor determinând doar alegerea Colegiului Electoral, care reprezintă cele 50 de state proporţional cu numărul lor de locuri în Congres. Un alt sondaj Reuters/Ipsos arăta vineri că Hillary Clinton putea conta pe 332 de voturi în colegiu, iar Trump pe 206.
Sursa: AGERPRES