x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe După trei ani, Hong Kong renunță la amenda de 1.000 de dolari pentru lipsa măștii de protecție

După trei ani, Hong Kong renunță la amenda de 1.000 de dolari pentru lipsa măștii de protecție

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2023   •   12:15
După trei ani, Hong Kong renunță la amenda de 1.000 de dolari pentru lipsa măștii de protecție
Sursa foto: Hepta

Autoritățile din Hong Kong au decis să renunțe la amenda de 1.000 de dolari pentru lipsa măștii de protecție, la aproape trei ani de la instituirea pedepsei. Măsura se aplică începând de miercuri.

Regula care impune acoperirea feței cu o mască de protecție este anulată la aproape trei ani după ce a fost adoptată pentru a preveni răspândirea virusului SARS CoV 2.

Regula era însoțită de mai multe sancțiuni care puteau ajunge la 1.000 de dolari. Aceasta a impus acoperirea feței în toate spațiile publice. Măsura a intrat în vigoare pentru transportul public la 15 iulie 2020 și a fost extinsă două săptămâni mai târziu pentru a include zonele interioare și exterioare.

Liderul orașului, John Lee, a anunțat marți că regula nu se va mai aplica de miercuri, la 959 de zile de când a fost impusă în transportul public.

„Acum revenim la normalitate", a spus Lee într-o conferință de presă, potrivit CNN.

Treptat, Hong Kong a eliminat restricțiile impuse în timpul pandemiei, masca fiind ultima măsură din acest pachet. Cu toate acestea, autoritățile recomandă în continuare purtarea măștilor în mediile cu „risc ridicat", cum ar fi căminele de bătrâni și spitalele.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hong kong masca protectie