x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hosni Mubarak a fost transferat din închisoare la un spital militar

Hosni Mubarak a fost transferat din închisoare la un spital militar

22 Aug 2013   •   17:18
Hosni Mubarak a fost transferat din închisoare la un spital militar

UPDATE: Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost transferat la bordul unui elicopter, de la închisoarea Tora din Cairo la spitalul militar din Maadi, o suburbie a capitalei, a declarat un general din Ministerul de Interne. Informaţia a fost confirmată de un important oficial din domeniul securităţii.

Miercuri, autorităţile militare învestite cu puteri judiciare din cauza stării de urgenţă a anunţat ca fostul preşedinte înlăturat de la putere la începutul anului 2011 după 30 de ani la conducere, va fi plasat în arest la domiciliu la ieşirea sa din închisoare.

Cu câteva ore mai devreme, un tribunal a ordonat punerea sa în libertate într-un dosar de corupţie în care Hosni Mubarak a fost acuzat că a primit cadouri din partea unui ziar de stat.

Mubarak mai este judecat şi pentru complicitate la uciderea unor protestatari în timpul revoltei din anul 2011, în urma căreia a fost înlăturat de la putere. Următoarea audiere în acest proces este programată pentru 25 august. Fostul şef al statului egiptean a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă în acest dosar, dar Curtea de Casaţie a decis rejudecarea cazului.

---------------------------

Parchetul General din Egipt a aprobat decizia unui tribunal de eliberare condiţionată a fostului preşedintele egiptean Hosni Mubarak, care urmează să iasă joi din închisoare şi să fie mutat provizoriu în arest la domiciliu, potrivit unor surse judiciare citate de France Presse.

Importanţi responsabili egipteni pe probleme de securitate au declarat că Hosni Mubarak, înlăturat de la putere la începutul anului 2011 în urma unei revolte populare şi care urmează să fie judecat pentru crime, va fi probabil, ulterior, transferat la un spital militar.

Parchetul General a informat autorităţile penitenciare că decizia justiţiei de eliberare a lui Mubarak a fost aprobată şi că nu ia în considerare formularea unor noi capete de acuzare, au precizat două surse judiciare sub rezerva anonimatului.

Hosni Mubarak, în vârstă de 85 de ani şi cu o sănătate fragilă, urmează să fie judecat în apel pentru crime comise în cadrul reprimării revoltei din 2011, şi în primă instanţă pentru două cazuri de corupţie. Noul său proces pentru crime ar trebui să se reia duminică. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă în primă instanţă.

×