Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a transmis armatei să fie pregătită pentru o posibilă confruntare cu Columbia. El a avertizat că planurile Bogotei de a spori prezenţa militară a SUA în bazele sale reprezintă o ameninţare pentru Venezuela, transmite AP.
Chavez a lansat aproape zilnic avertismente că Washingtonul ar putea folosi bazele din Columbia pentru a destabiliza regiunea, de când a aflat despre negocierile privind închirierea a şapte baze militare columbiene către SUA: "Ameninţarea la adresa noastră este în creştere", a declarat Chavez duminică. "Fac apel la oameni şi la forţele armate să fie gata de luptă!". Fostul comandant de trupe paramilitare a declarat că soldaţii columbieni au fost văzuţi recent trecând graniţa de 2.300 de kilometri dintre cele două ţări şi a sugerat că ţara vecină ar fi încercat chiar să provoace armata venezueleană. "Au traversat cu o barcă Râul Orinoco şi au intrat pe teritoriul Venezuelei. Când trupele noastre au ajuns acolo, ei plecaseră deja", a afirmat Chavez.
De partea cealaltă, la Bogota, Ministerul columbian de Externe a transmis un comunicat de presă prin care a respins informaţille potrivit cărora militarii săi ar fi traversat graniţa în Venezuela, după o schimbare a mişcărilor de trupe a armatei columbiene. Ministerul venezuelean de Externe va formula o plângere oficială, a anunţat Chavez, avertizând Columbia că "armata va răspunde dacă va exista un atac la adresa Venezuelei".
Chavez va lua parte la summitul Uniunii Naţiunilor Sud-Americane din această săptămână, de la Quito, Ecuador, pentru a-i îndemna pe aliaţii săi din America Latină să pună presiune asupra preşedintelui columbian Alvaro Uribe pentru a reconsidera planurile de a spori prezenţa militară a SUA. "Nu putem ignora această ameninţare", a spus Chavez în cadrul programului săptămânal "Hello President".
Citește pe Antena3.ro