Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Autor al unor cărţi socotite de-a dreptul incendiare, cum ar fi: "Biografie pe două voci" (interviuri cu Fidel Castro), "Propagandele silenţioase", "Războaiele secolului XXI", "Tirania comunicării" sau "Geopolitica haosului" (ultimele două traduse şi în româneşte), Ignacio Ramonet director al mensualului "Le Monde diplomatique" între 1990 şi 2008, în prezent preşedinte al Asociaţiei "Memoire des Luttes" a publicat o nouă carte care, de pe acum, stârneşte nu numai larg interes, ci şi vii controverse. Este vorba despre "Le Krach parfait" ("Karh-ul perfect"), având subtitlul "Criza secolului şi refondarea viitorului", apărută la Editura Gallee. Dovadă faptul că autorul a fost intervievat asupra raţiunilor, mărturisite sau mai puţin mărturisite, în publicaţii aflate la poli opuşi ai peisajului editorial, de la "L’Humanite" la "La Quinzaine litteraire".
CRIZA CAPITALISMULUI. "Capitalismul avertizează Ramonet – cunoaşte, în medie, o criză gravă la zece ani. Dar un seism economic de o asemenea puternică intensitate precum cea din «toamna neagră» a lui 2008 nu se produce decât o dată într-un secol." Şi întăreşte: "Cu toate acestea, nici un altul până acum nu a conjugat o sumă de ameninţări încrucişate atât de alarmante. Întregul sistem financiar bănci, burse, casele de economii, agenţii de cotaţie, norme contabile a căzut. Şi o doctrină s-a prăbuşit: cea a neoliberalismului, răspunzătoare pentru dereglarea pieţelor şi de speculaţii nesocotite din ultimii 30 de ani".
Oricât ar părea de surprinzător, acesta nu este primul semnal de alarmă pe care l-a tras, pe această temă, Ignacio Ramonet. În februarie 2008, încă director al lui "Le Monde diplomatique", el publica un comentariu cu un titlu care spune totul: "Krach 2008?". Avertismentele aveau ca punct de plecare măsurile luate de Rezerva federală (Fed) şi preconizate "a evita recesiunea în Statele Unite şi a îndepărta spectrul crizei mondiale". De aceea, Raoment prevenea, fără alte menajamente: "Trebuie să spunem că semnele de neîncredere se înmulţesc". Nu era singurul: Jacques Attali profeşea că "bursa de la New York, garantul împrumuturilor, se va îngrozi", în vreme ce Michel Rocard nu ezita să declare răspicat: "Sunt convins că, în curând, asta va exploda".
"Mai întâi imobiliar – demonstrează, astăzi, Ignacio Ramonet , uraganul a devenit bancar, după aceea bursier, propagându-se, rapid, în câmpul economicului, pentru a deveni o furtună industrială şi apoi socială." Şi continuă demonstraţia. "Toate acestea (petrecându-se) într-o atmosferă globală deja împovărată de o cvadruplă criză: energetică, alimentară, mediatică şi climatică, dar şi într-un context politic marcat de slăbirea hegemoniei americane." Concluzia vine implacabil: "Convergenţa şi confluenţa acestor tensiuni şi în acelaşi moment asupra întregii planete au făcut din acest cataclism un «krach perfect», aşa după cum se vorbeşte şi despre o «crimă perfectă»". "În plan mondial, istoria ne învaţă că nu trebuie să ne aşteptăm la nimic bun de la crizele economice, ele fiind generate mai degrabă de cei ca Hitler şi de cei ca Franco decât de cei asemenea lui Gandhi."
SURSA DEZASTRULUI. Ramonet este de părere că dezastrul a pornit nu atât de la dispreţul faţă de profeţiile lui Marx, cât din subestimarea valenţelor constructive ale teoriei lui Keynes. "Voracitatea şi hazardul pieţei", după cum se exprimă tot Ramonet, au dat câştig de cauză capitalismului schumpeterian, hayekian şi friedmanian, în care "piaţa are întotdeauna dreptate", iar "intervenţiile statului trebuie să fie minime". Victoria acestei viziuni ar fi fost confirmată, apreciază Ramonet, de prăbuşirea (fostei) URSS, aşa după cum avocaţii săi ar fi generalii dictaturilor periferice: Suharto, Pinochet, apoi Margaret Teacher, Ronald Reagan, dar şi cele mai potente instituţii economice: FMI, Banca Mondială, OMC.
15 ANI DE COLAPS??? Deşi explicabil, întrucâtva, faptul că "social-democraţia a fost câştigată de tezele neoliberale" îi ridică lui Ignacio Ramonet grave semne de întrebare: "Neoliberalismul a fost prezentat ca o doctrină ştiinţifică, transideologică, pur tehnicistă. S-a spus: sunteţi liberi să faceţi ce doriţi în orice domeniu, dar nu în economie: există o singură lege ştiinţifică, iar aceasta este neoliberală".
Consecinţa? "Riscăm să trecem prin 10-15 ani de colaps, cu toate consecinţele sociale." Şi mai avertizează Ramonet: "Să ne amintim de criza din 1929, care nu s-a terminat decât la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Nazismul, războiul din Spania, al doilea război mondial în sine, şomajul în masă, hiperinflaţia sunt progeniturile crizei din 1929".
Nici soluţiile de primă urgenţă adoptate de noua administraţie americană nu îi par lui Ignacio Ramonet a fi panaceul universal, ideal: "În discursul de învestitură, Obama a lăsat să se înţeleagă că Statele Unite doresc să renunţe la rolul de tutelă autoproclamată a lumii şi să constate limitele hegemoniei lor. Or, acest moment în care o putere ia act de debutul propriului declin este periculos. Pentru că aceasta este tentată să compenseze această slăbire a influenţei prin exhibarea forţei sale, care este mereu redutabilă".
Nici în ceea ce priveşte şansele de repolarizare a centrelor de putere pe mapamond, prognozele lui Ramonet nu debordează de optimism. Dimpotrivă! "Spirala prognozelor este vertiginos pesimistă, China fiind ea însăşi lovită de criză, aşteaptă să ne tracteze Brazilia!" Doar ironie amară sau, cum autorului îi place să spună, "ritual oratoricesc"?
Din aproape în aproape, Ignacio Ramonet ajunge la foarte sensibila temă a revenirii social-democraţiei "după "convertirea la neoliberalism": "Stânga nu poate avea temeri faţă de progresul tehnologic. Asta ar fi contrar esenţei sale. Dar progresul, la fel ca şi bogăţia pe care capitalismul ştie aşa de bine să o producă, trebuie să fie pus în serviciul colectivităţii. Pe de altă parte, conceptul de progres s-a modificat, el nu mai este doar maşinist, productivist, cuantificabil şi extractiv. Era industrială s-a încheiat, şi ea se încheie cu un dezastru ecologic. A venit momentul unei noi concepţii despre progres pe care stânga să o apere, o concepţie mai echitabilă şi participativă, mai puţin energivoră, care să se preocupe de binele comun al umanităţii".
Cât priveşte dezbaterea asupra clivajelor pe care mişcarea altermondialistă le traversează, în raport cu instituţiile politice, cu partidele, Iganacio Ramonet are o poziţie bine formulată, pe care o precizează într-un interviu apărut de curând în "L’Humanite": "Criza surprinde marile partide de stânga într-o stare de vid teoretic. Aceasta este marea slăbiciune a stângii instituţionalizate. Situaţia socială se degradează foarte puternic şi foarte rapid. În câteva luni ea ar putea deveni prerevoluţionară în câteva ţări ale Uniunii Europene. Dacă nu se doreşte, precum în Grecia, ca aceasta să culmineze doar cu răzmeriţe care consumă şi epuizează propria energie precum focurile de artificii şi dacă se vrea ca aceste formidabile energii protestatare ale mişcărilor sociale să se concretizeze în adevărate schimbări prin intermediul urnelor, atunci urgenţa momentului este aceea de a reuni toate forţele stângii pe baza unui program elaborat şi acceptat de toţi".
Incitantă, atât prin temele aduse în discuţie, cât şi prin soluţiile avansate, noua carte a lui Ignacio Ramonet merită, sunt convins, mai mult decât o simplă recenzie. Cu atât mai mult cu cât aceste lucruri apar într-o carte tipărită în anul 2009, sub semnătura unui autor care încă în martie 1999! avertiza: "Interdependenţa economiilor, consecinţă a mondializării, agravează riscurile unor dezastre în cascadă". (Ignacio Ramonet "Demain , le krach" în "Le Monde diplomatique" 11 827, martie 1999)
