Imagini clasificate ce surprind momentul în care o dronă germană este la un pas să lovească un avion civil afgan au stârnit controverse în Germania. Materialul video, filmat de pe drona Luna, care zbura deasupra Afganistanului, arată că numai doi metri au lipsit până la o tragedie, scrie Daily Mail. Imaginile surprinse în urmă cu nouă ani au fost făcute publice abia acum, în contextul dezbaterilor aprinse despre drone.
Ministrul german al Apărării, Thomas de Maizihre, a afirmat că succesorul dronei Luna, denumit Euro Hawk, nu va avea tehnologie anti-coliziune deoarece este prea costisitoare. Criticii i-au cerut ministrului să își regândească poziția. Aceştia susţin că lipsa unei astfel de dotări ar putea produce pagube mult mai mari.
Nu se ştie cum au ajuns imaginile pe YouTube, mai ales că sunt clasificate, însă se speculează faptul că publicarea clipului are legătură cu intenţia Germaniei de a achiziţiona 16 drone militare.
Consiliul de miniştri a adoptat un răspuns pentru grupul parlamentar social-democrat (SPD, opoziţia) care confirmă acest proiect al ministrului apărării Thomas de Maiziere. "Am decis să procurăm 16 asemenea aparate (…), de care dorim ca armata să dispună începând cu 2016", a declarat purtătorul de cuvânt Stefan Paris. El a precizat însă că o decizie finală nu va fi luată înainte de alegerile legislative din 22 septembrie.
Acest anunţ a survenit la două săptămâni după ce Berlinul a renunţat să se doteze cu drone Euro Hawks, un program de peste un miliard de euro. Motivul acestei renunţări îl constituie absenţa unei certificări din partea autorităţilor aeriene europene.
Thomas Maiziere a devenit de atunci subiectul criticilor opoziţiei. Opoziţia îi reproşează în special că nu a stopat mai devreme acest program pentru care Germania a cheltuit peste 500 milioane de euro şi asupra căruia ar fi fost formulate îndoieli serioase încă din 2006. Pentru dronele pe care intenţionează să le achiziţioneze Germania poartă discuţii cu Israelul şi SUA.