Două oraşe din apropierea Marsiliei, sud-estul Franţei, au fost afectate de două tornade sâmbătă, 25 de oameni fiind răniţi, potrivit rivieratimes.com. Reprezentanţii Prefecturii au anunţat că la faţa locului au fost mobilizaţi peste 100 de pompieri şi 23 de ambulanţe.
"Oamenii sunt şocaţi, în special cei mai în vârstă", a declarat un locuitor al oraşului Vendée, afectat serios în urma trecerii tornadelor.
În doar câteva minute, o furtună însoţită de rafale puternice de vânt a distrus o suprafaţă de peste 20 de hectare în zona Plan-de-Campagne. Zece dintre cei 25 de răniţi au fost transportaţi de urgenţă la spital, iar ceilalţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Vântul a smuls mai multe acoperişuri, iar panouri publicitare au fost trântite la pământ. Echipele de intervenţie au întâmpinat dificultăţi pentru a putea ajunge la locurile afectate.