Cea mai recentă încercare a guvernului britanic de a combate imigraţia a fost calificată chiar de unul dintre miniştri drept "prostească şi ofensatoare", într-un moment în care problema imigraţiei revine în fruntea agendei politice, relatează marţi Financial Times, citat de agerpres.ro.
Ministrul comerţului, Vince Cable, membru al Partidului Liberal-Democrat, din coaliţia guvernamentală, se teme că încercarea guvernului de a linişti opinia publică în legătură cu imigraţia va afecta relaţiile între comunităţi, dar şi economia şi sistemul universitar britanic.
Cable a declarat, după lansarea în şase cartiere londoneze a unei campanii de afişe prin care imigranţii ilegali sunt sfătuiţi să plece acasă, în caz contrar putând fi arestaţi, că aceasta este menită să "creeze în rândul populaţiei britanice un sentiment de teamă că avem o mare problemă cu imigraţia ilegală".
"Avem o problemă, dar nu una amplă şi ea va fi tratată în mod chibzuit", a spus ministrul pentru BBC.
Marea Britanie are o veche tradiţie de toleranţă faţă de imigranţi, iar economia ţării a avut de câştigat de pe urma accesului acestora pe piaţa muncii: doar 45% dintre londonezi se consideră 'britanici albi', potrivit ultimului recensământ. În acelaşi timp însă, imigraţia este evocată constant de alegătorii britanici drept unul din cele mai importante subiecte, iar venirea în Marea Britanie a sute de mii de polonezi şi lituanieni după aderarea ţărilor lor la Uniunea Europeană, în 2004 - mult peste aşteptări - a creat impresia că graniţele ţării au fost scăpate de sub control
Partidul Independenţei, UKIP, care a profitat de aceste percepţii, a combinat poziţia sa antieuropeană cu avertismente privind creşterea imigraţiei din Bulgaria şi România după ridicarea restricţiilor legate de accesul la muncă, anul viitor. Dacă ani la rând politicienii britanici din mainstream au evitat să abordeze problema imigraţiei, în prezent s-a acreditat ideea că afirmarea UKIP reprezintă o manifestare a eşecului clasei politice britanice de a se ocupa de o problemă care îi îngrijorează în mod real pe alegătorii de rând.
Partidul Conservator s-a angajat, în ce-l priveşte, să reducă imigraţia netă la 'zeci de mii' până la alegerile din 2015 - obiectiv considerat de unii excesiv de optimist. Totuşi, statisticile oficiale publicate în mai au indicat că imigraţia netă a scăzut cu 80.000, sau cu o treime, ajungând la 153.000 de persoane.
Mark Harper, ministrul imigraţiei, a atribuit această scădere demersurilor guvernului de a elimina 'abuzurile' din sistem, de exemplu prin închiderea colegiilor-paravan şi astfel eliminarea vizelor de student acordate nejustificat sau prin reforma normelor de acordare a vizelor de muncă.
În schimb, opoziţia laburistă susţine că principalul motiv al acestei scăderi îl constituie faptul că a crescut numărul celor care pleacă din Marea Britanie, comparativ cu perioada de dinaintea alegerilor precedente, şi totodată a scăzut numărul britanicilor care se întorc în ţară.
Se poate spune că amândouă versiunile sunt în parte adevărate, dar dezbaterea privind imigraţia nu se referă numai la cifre, ci se pune şi întrebarea dacă nu cumva o ţară care avea o abordare liberală în această privinţă începe acum să 'întoarcă spatele' lumii.
Vince Cable - a cărui primă soţie a fost o indiancă - se teme că tonul acestei dezbateri i-ar putea descuraja pe doritori să solicite vize pentru Marea Britanie, chiar în condiţiile în care guvernul insistă că nu au fost încă atinse cotele de primire de mână de lucru calificată. De asemenea, universităţile britanice au raportat o scădere semnificativă a numărului de studenţi din ţări ca India, Pakistan şi Arabia Saudită. Potrivit unui studiu, numărul studenţilor din primul an veniţi din India a scăzut cu 32%.
Or, potrivit premierului David Cameron, care susţine permanent că Marea Britanie este angajată într-o 'cursă globală' cu alte ţări, acest lucru pune ţara într-o situaţie jenantă şi constituie o sursă de tensiuni cu partenerii săi comerciali.
La fel ca pentru multe alte administraţii occidentale, atingerea unui echilibru între deschidere, succesul economic global şi preocupările alegătorilor sătui de austeritate se dovedeşte dificilă şi pentru guvernul britanic, conchide Financial Times.