x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Imposibil de numărat participanţii la manifestaţia-monstru din Franţa!

Imposibil de numărat participanţii la manifestaţia-monstru din Franţa!

de Marina Constantinoiu    |    11 Ian 2015   •   19:14
Imposibil de numărat participanţii la manifestaţia-monstru din Franţa!
Sursa foto: Imposibil de numărat participanţii la manifestaţia-monstru din Franţa!

Incredibil, dar adevărat, Ministerul francez de Interne anunţă că o numărătoare oficială în privinţa participanţilor la manifestaţia-monstru de la Paris este “imposibilă”, dată fiind amploarea participării la Paris şi în întreaga Franţă. Informaţia este furnizată de postul francez de televiziune iTele, care precizează că, potrivit organizatorilor şi estimărilor presei, participarea s-a ridicat la cel puţin 2,3 milioane de persoane.

Postul de televiziune BFM TV avansa cifra de 3 milioane la finalul zilei.

În afara marşului uriaş organizat la Paris, cel puţin 600.000 de oameni defilau duminică după-amiază în mai multe oraşe franceze împotriva terorismului, dintre care aproape o treime la Lyon, al treilea oraş al Franţei, potrivit unui bilanţ provizoriu publicat de France Presse.

Între 150.000 şi 200.000 de oameni manifestau la Lyon, cel puţin 100.000 la Bordeaux (sud-vest), peste 60.000 la Rennes (vest) şi la Marsilia (sud-est), după ce sâmbătă 700.000 de oameni au manifestat în întreaga Franţă.

La Lyon, itinerariul iniţial a trebuit extins pentru a putea cuprinde pe toată lumea. “Je suis Charlie, pentru libertatea de exprimare”, se putea citi pe un afiş purtat de jurnalişti şi de poliţişti, ca omagiu adus echipei de la săptămânalul satiric Charlie Hebdo, ţinta unui atentat sângeros soldat miercuri cu 12 morţi.
La Marsilia, al doilea oraş din Franţa, unde o primă manifestaţie adunase sâmbătă 45.000 de oameni, circa 60.000 de persoane au defilat în apropiere de Vieux Port, potrivit prefecturii. “Mă aflu aici din mai multe motive, pentru libertatea presei, pentru respectul faţă de semeni...”, a declarat Aziz Malki, în vârstă de 66 de ani.

Circa 60.000 de oameni au mărşăluit la Saint-Etienne (centru) pentru libertatea de exprimare şi împotriva fanatismului. O mobilizare uriaşă a avut loc şi la Perpignan (sud), unde 40.000 din cei 110.000 de locuitori au defilat în tăcere, întreruptă doar de aplauze.

La Bordeaux, cei 100.000 de manifestanţi au ţinut un minut de reculegere, într-una din cele mai mari marşuri care au avut loc în oraş de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Câteva mii de oameni au manifestat şi la Strasbourg (est), mulţi dintre ei însoţiţi de copii. “Je suis Charlie, sunt toate victimele imbecilităţii umane”, se citea pe o pancartă.

La Clermont-Ferrand (centru), cel puţin 30.000 de oameni au defilat purtând în mâini desenele mai multor caricaturişti sau drapele franceze. În fruntea marşului, pe o imensă banderolă albă stătea scris cu negru “liberté.égalité.fraternité”.

Din cauza diferenţei de fus orar, primul marş din această duminică a avut loc în Noua Caledonie, unde 4.000 s-au strâns la Nouméa.

×