Creatorul Facebook, Mark Zuckerberg, s-a implicat intr-o campanie menita sa incurajeze donarea de sange sau de organe, acest lucru urmand sa fie posibil si prin reteaua de socializare.
Momentan acest lucru este posibil doar in SUA, prin inregistrarea via Facebook in Registrul National de Donatori, insa Zuckerberg spera ca fenomenul sa devina viral si sa fie posibil si in alte tari.
"Am inceput cu o retea mica, in care oamenii povesteau ce se intampla in viata lor. Pe masura ce reteaua a crescut, am observat ca oamenii nu se mai limitau doar sa povesteasca despre viata lor si sa incarce fotografii, ci si sa incerce sa rezolve probleme sociale complexe. Cand tornadele au lovit SUA, Facebook a fost folosit pentru a returna obiectele pierdute. In cazul tsunami-ului din Japonia, prin Facebook se cautau persoanele disparute. Observand acest lucru, ne-am gandit ca Facebook poate fi folosit si pentru donarea de organe", a declarat Zuckerberg pentru ABC News.