x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În disperare de cauză, Obama apelează la Hollywood. Filmul despre uciderea lui Osama bin Laden va fi editat în avantajul candidatului democrat

În disperare de cauză, Obama apelează la Hollywood. Filmul despre uciderea lui Osama bin Laden va fi editat în avantajul candidatului democrat

de Mihaela Biliovschi    |    25 Oct 2012   •   17:31
În disperare de cauză, Obama apelează la Hollywood. Filmul despre uciderea lui Osama bin Laden va fi editat în avantajul candidatului democrat
Sursa foto: SAUL LOEB/AFP
Corepondenţă de la Washington, D.C.
Mulţumită magiei numită ”editing”, scrie New York Times, Barack Obama va avea rol de actor principal în drama ce va elogia cea mai mare realizare a preşedintelui, uciderea lui Osama bin Laden. Editorii filmului au anunţat că au operat câteva ”modificări” fimului programat să fie difuzat cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale. Aceste ”schimbări” de ultimă oră includ câteva scene în plus în care Obama este glorificat drept un preşedinte puternic şi o scenă în care oponentul Mitt Romney este arătat drept un om slab. 

Producătorul Harvey Weinstein, care a cumpărat drepturile peliculei anul trecut contra sumei de 2,5 milioane de dolari, spune că modificările nu sunt menite să aducă avantaj politic preşedintelui. Weinstein este susţinător al partidului democrat şi în special al preşedintelui Obama. Producătorul filmului a organizat inclusiv un dineu la propria reşedinţă în scopul strângerii de fonduri pentru campania electorală a preşedintelui.

Conform ziarului New York Times, care a primit săptămâna aceasta o copie a filmului în avans, Barack Obama apare de cel puţin trei  ori în film. Într-una dintre scene preşedintele se plimbă pe o plajă, gânditor. În ultima şi poate cea mai importantă scenă, Obama apare spunând ”Justice has been done” ("S-a făcut dreptate”).

Un film de propagandă electorală

Susţinătorii preşedintelui care insistă că simpla apariţie într-un film nu poate fi considerată o unealtă politică sunt puşi la grea încercare atunci când trebuie să explice apariţia contracandidatului Mitt Romney în postură negativă. Conform NYT, Mitt este arătat drept un caracter slab, un om nepregătit pentru a fi preşedinte, în special pentru că s-ar fi opus "vânării” teroristului bin-Laden. Filmul va fi difuzat pe canalul TV National Georgraphic.

Weinstein denunţă acuzaţiile. El a explicat că schimbările de ultim moment au fost făcute pentru a aduce mai mult ”realism” filmului. Administraţia prezidenţială a refuzat să răspundă întrebărilor legate de filmul intitulat ”Echipa SEAL şase: Atacul asupra lui Osama bin Laden.” Casa Albă s-a implicat în producţia filmului încă de la bun început. La câteva săptămâni de la uciderea lui bin-Laden, membri ai Administraţiei Obama au acordat acces la informaţii clasificate unor producători de la Hollywood, motiv pentru care Pentagonul a iniţiat o investigaţie. 

New York Times atrage atenţia, la finalul articolului publicat marţi, asupra faptului că filmul preşedintelui va putea stârni reacţii negative în lumea islamică, mai ales pentru că în câteva scene se pot vedea copii musulmani fiind ucişi în timpul efortului de capturare a teroristului Osama bin-Laden.

După capturarea lui bin-Laden, Obama a dat ordin ca trupul acestuia să fie ”înmormântat” conform tradiţiei islamice pe cât posibil şi aruncat în ocean, într-un loc necunoscut. Obama a dorit, prin acest lucru, să nu ofenseze credincioşii de religie islamică.

Disperare într-o cursă foarte strânsă

Până de curând, Obama conducea  extrem de lejer în toate sondajele naţionale. Echipa lui de campanie era concentrată pe câteva obiective clare, menite să îl promoveze pe Obama, între acestea uciderea lui Osama bin-Laden era cap de listă. Totul a luat o turnură neaşteptată pentru democraţi pe 11 septembrie 2012, când terorişti posibil asociaţi cu al-Qaeda au atacat consulatul SUA din Benghazi, Libia. Un ambasador şi  alţi trei diplomaţi americani au fost ucişi în condiţii încă necunoscute publicului. Dintr-o dată, Barack Obama s-a văzut în postura de a explica atacul terorist. Zile în şir preşedintele a evitat să numească atentatul unul ”terorist” cu toate că avea informaţii clare că extremişti afiliaţi cu al-Qaeda erau implicaţi. Între timp informaţiile au fost suprimate, preşedintele motivând că investigaţia este în curs de derulare şi nu vrea să compromită rezultatele ei. 

Urmărit de ghinion, Obama în alertă

Parcă intrat într-o fază de ghinion, Obama a continuat să se faulteze. La 3 octombrie, când l-a întâlnit faţă în faţă pe oponentul său, Mitt Romney, Obama s-a prezentat  la dezbatere cu multă încredere în sine şi extrem de puţină pregătire. Surplusul de încredere nu i-a ajutat când s-a văzut luat la întrebări despre realizările sale din ultimii trei ani şi jumătate. Preşedintele Americii a rămas fără cuvinte în faţa oponentului Mitt Romney, iar alegătorii au rămas şocaţi să vadă un lider atât de ”neajutorat.” Abia atunci Barack Obama a început să "sângereze” din preţioasele puncte pe care le avea în faţa lui Mitt Romney. 

Romney, pe de altă parte, s-a prezentat cu un avantaj nebănuit: lunile întregi în care s-a pregătit şi a dezbătut oponenţi  din propriul partid în lupta pentru nominalizarea candidatului republican la Preşedinţia SUA. Cât Romney a dezbătut, Obama s-a plimbat prin ţară pe la diferite staţiuni de golf, a adunat bani pentru campania sa şi a citit discursuri de pe teleprompter, pierzând astfel calitatea de a purta o discuţie liberă, fără notiţe şi fără ajutor. Şi, mai ales, Obama a ieşit din obişnuinţa de a fi contrazis sau provocat în declaraţiile sale, pentru că preşedintele nu a mai ţinut o conferinţă de presă deschisă de ani de zile.

Mai vrea o dată

Miercuri, preşedintele s-a aflat în statul Iowa, unde, în faţa a 3.500 de persoane a spus că ar mai dori un mandat, fie şi măcar pentru simplul motiv că republicanii au ignorat pupulaţia latino ani la rând. Obama promisese în 2008 comunităţii latino, care în general votează candidaţii democraţi, că va introduce reforma în Legea Imigraţiei în primul an de preşedinţie. Miercuri s-a văzut nevoit să admită că nu şi-a ţinut promisiunea. Totuşi, el a avut îndrăzneala să promită că, dacă va fi reales, va face reformă în Legea Imigraţiei în 2013.

Mitt Romney nu stă nici el degeaba. El continuă pe subiectul ”câştigător” al campaniei electorale, şi anume economia, promiţând americanilor că va repara situaţia şi va aduce locuri de muncă în ţară. În momentul actual 47 milioane de americani sunt dependenţi de stat pentru a le asigura minimul de alimente.

Romney în frunte, încă

La nivel naţional, Mitt Romney conduce cu 47,9% la 47,2%, conform mediei a nouă sondaje de opinie adunate pe site-ul organizaţiei Real Clear Politics. Cinci dintre aceste sondaje îl arată pe Mitt Romney în frunte, un sondaj arată egalitate între cei doi, iar alte trei sondaje, cu  cea mai mare marjă de eroare, îl arată pe Obama favorit în rândul electoratului decis să voteze. Cu mai puţin de două săptămâni înainte de  alegeri, lupta rămâne extrem de strânsă.

Controversă online
Anunţul că filmul controversat a fost editat ca să îl arate pe Obama într-o postură superioară lui Mitt Romney a stârnit controversă în rândul cititorilor online. New York Times nu a lăsat secţia de ”comentarii” deschisă cititorilor. Însă ştirea preluată de Yahoo! News a fost gazda câtorva mii de comentarii în general negative la adresa preşedintelui. Pentru edificare, redăm mai jos câteva dintre acestea:

”Super, îmi doresc să fi fost în SUA să văd filmul, şi nu ÎN AFGANISTAN!!!!! Ce-i în mintea oamenilor ăstora ... doar ştiu că va fi un dezastru şi alţi soldaţi vor muri pentru un film de că###.” Mark

”Deci Obama face un film despre cât de bine se pricipe la omorât oameni? Poate îi vor da încă un premiu Nobel pentru Pace.”

 ”Au reeditat filmul să-l arate pe Obama mai puternic? Cine şi-ar fi imaginat un asemenea lucru?” –John

 ”Ei bine, domnule preşedinte, ai reuşit să apari şi în filme. Vrei să ne spui în avans cum îţi vei cere scuze Orientului Mijlociu? Apropo, poate vrei să întăreşti securitatea, pentru că ştii cum îi afectează filmele pe musulmani.” –Amazed

”De ce preşedintele nu iese la înaintare să oprească acest film, înainte să stârnească proteste în Orientul Mijlociu?”
”Ce urmează? Un film despre Benghazi?”

”Tipul ăsta e un impostor. Vreau un preşedinte, nu un star de reality-show preocupat de propria faimă în timp ce arată cu degetul şi dă vina pe alţii.”

”Mai rău decât propaganda din Rusia Sovietică.”

”Şi deci acum Navy SEALS au fost reduşi la strângători de fonduri de campanie.”

”Doamne ajută-ne. Deci Obama acum e actor de film. Măcar o dată ar fi frumos dacă ar încerca să se poarte ca un preşedinte, şi nu ca un comediant.”

”Nu Obama l-a ucis pe Osama bin-Laden. Navy SEALS Team Six l-a ucis pe Osama bin-Laden.”

×