x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE, indemnata sa se descurce singura

UE, indemnata sa se descurce singura

12 Iun 2018   •   13:10
UE, indemnata sa se descurce singura

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a îndemnat UE "să-şi ia destinul în mâini" în faţa unei Americi imprevizibile, cerându-le europenilor să ajungă la o înţelegere asupra reformării zonei euro şi cu privire la dreptul de azil.

 

Revenind asupra dezastruoasei reuniuni a G7, unde "pentru prima dată din 1945 un preşedinte american nu considerat oportun sa colaboreze din greu pentru a asigura o Europa dinamică şi unită, pentru o relaţia transatlantică solidă", Timmermans a recomandat Uniunii Europene, să se descurce de una singură.

"Trebuie să avem încredere în capacitatea noastră, pentru că bazele noastre sunt unele solide", a spus el adresandu-se in eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg. Trecând apoi pe germană, Timmermans i-a îndemnat pe liderii europeni să ajungă la un acord asupra unei reforme a zonei euro în timpul summitului UE prevăzut să aibă loc la Bruxelles în perioada 28-29 iunie.

"Summitul din iunie este momentul în care ideile şi voinţa politică trebuie în sfârşit să fie puse în aplicare prin decizii şi fapte concrete", a spus el, invocând transformarea Mecanismului European de Stabilitate (MES), însărcinat să supervizeze împrumuturile către statele membre în dificultate, cum este Grecia, şi un fel de "Fond Monetar European".

Timmermans a cerut de asemenea "progrese asupra sistemului european de garantare a depozitelor", subiect delicat pentru germani, care sunt în continuare îngrijoraţi de mutualizarea riscurilor bancare în UE. Ei se tem că vor trebui să plătească, în caz de faliment, pentru băncile din sud, în special italiene, pe care le consideră prost administrate.

Încheindu-şi discursul în franceză pentru a vorbi despre migraţie, Timmermans a îndemnat "şefii de stat şi de guvern să se aplece serios asupra problemei (Regulamentului) Dublin şi să schiţeze orientările necesare pentru a ajunge la soluţii echilibrate, care să aibă susţinerea tuturor, şi care să fie soluţii solide şi durabile, fondate pe valorile noastre comune".

În faţa divergenţelor persistente dintre ţările membre, un progres pare cu toate acestea improbabil în timpul viitorului summit al UE, care a fost totuşi prezentat drept unul crucial pentru deblocarea reformei Regulamentului Dublin, legislaţia care desemnează ce ţară este responsabilă de o cerere de azil şi care a devenit, în opinia generală, unul învechit. AGERPRES

×