x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Grecia, una din trei persoane dă mită când merge la spital

În Grecia, una din trei persoane dă mită când merge la spital

12 Dec 2015   •   19:28
În Grecia, una din trei persoane dă mită când merge la spital

Unul dintre trei greci dă mită când merge la spital pentru tratament, a declarat sâmbătă şeful autorităţii anticorupţie din Grecia citat de DPA.

"O treime din medicii noştri solicită regulat mită, o altă treime acceptă mita dacă li se oferă, iar restul sunt imuni la mituire", a spus Leandros Rakintzis.

Rakintzis a făcut această afirmaţie cu prilejul prezentării concluziilor unui studiu asupra corupţiei, scrie cotidianul Kathimerini din Atena.

Un număr de 2.741 de persoane intervievate în cadrul studiului recunosc că nu au primit niciodată chitanţă pentru mai mult de jumătate din onorariul plătit pentru tratament.

Mita plătită variază între 200 de euro pentru intervenţiile chirurgicale minore şi 5.000 de euro pentru operaţii majore.

Oamenii se plâng rar de faptul că sunt nevoiţi să dea mită medicilor şi apelează la autorităţi doar dacă sunt complicaţii în timpul tratamentului sau dacă un pacient îşi pierde viaţa, scrie ziarul.

Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: mita spaga spital doctor