Agresorul animalului era chiar stăpânul lui. El le-a spus oamenilor legii că a vrut să omoare câinele, pentru că “era bătrân”. Înainte de a-l lega şi lovi cu ranga, “omul” mersese la o clinică veterinară unde a cerut ca animalul să fie eutanasiat, însă medicii l-au refuzat, pentru că starea de sănătate a câinelui era bună şi nu se impunea această măsură.
Goliat a fost salvat şi adoptat
Agresorul a fost trimis în judecată pentru cruzimi, iar Asociaţia pentru Tratamentul Etic al Animalelor (ATEA) a cerut judecătorilor să-i aplice pedeapsa maximă prevăzută de lege: 1 an. În faţa instanţei, agresorul şi-a recunoscut vinovăţia, iar cele 12 luni de inchisoare, pe care le primise iniţial, au fost reduse cu o treime.
Agresorul va face 8 luni de închisoare, iar decizia pronunţată ieri de judecători este definitivă. După efectuarea pedepsei, condamnatul, care trebuie să achite şi cheltuielile judiciare, va rămâne cu cazier. Reprezentanţii ATEA s-au declarat mulţumiţi de sentinţa judecătorilor. “Acest lucru, fără îndoială, îi va face pe alţii să se gândească de două ori înainte de a face rău vreunui animal", au declarat ei ziarului “El Mundo”.
Cazul câinelui maltratat în Portugalete a fost intens mediatizat. El a fost botezat “Goliat” şi considerat un simbol al rezistenţei şi curajului. Deşi şansele lui de supravieţuire erau minime, cu ajutorul medicilor veterinari din Bilbao, câinele şi-a revenit şi a fost transferat apoi, într-un adăpost pentru animale. De aici, a fost adoptat de una dintre multele familii care-şi exprimaseră dorinţa de a-l lua acasă.
Citește pe Antena3.ro


