x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În timp ce economiile lumii sunt grav afectate de pandemie, China prosperă

În timp ce economiile lumii sunt grav afectate de pandemie, China prosperă

25 Ian 2021   •   10:37
În timp ce economiile lumii sunt grav afectate de pandemie, China prosperă

În timp ce majoritatea statelor lumii sunt puternic afectate de criza sanitară generată de pandemia de coronavirus, economia Chinei prosperă. A devansat astfel Statele Unite, devenind cel mai mare beneficiar de investiții străine directe anul trecut, în situaia în care acestea au scăzut cu 42% la nivel gloval, arată raportul UNCTAD Investment Trends Monitor, publicat de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), citat de Bloomberg.

Investiţiile străine directe (FDI) au scăzut cu 859 de miliarde de dolari în 2020, de la 1.500 de miliarde de dolari în 2019. Acestea au terminat anul 2020 cu 30% sub nivelul înregistrat după criza financiară globală 2009.

Totuși, în China acestea au înregistrat o creștere de 4%, ajungând la 163 de miliarde de dolari în 2020, de la 140 de miliarde de dolari în 2019. În același timp, investiţiile străine directe din SUA au scăzut cu 49%, până la 134 de miliarde de dolari, de la 251 de miliarde de dolari în 2019.

În trimestrul patru 2020, economia Chinei a avut o creștere de 2,3% a PIB-ului, fiind singura economie mare a lumii care nu s-a contractat. 

Investiţiile străine directe în America de Nord au scăzut cu 46%, până la 166 de miliarde de dolari, în timp ce în Europa acestea au avut un recul de 4 miliarde de dolari. În America Latină și Caraibe reducerea a fost de 37%, iar în Africa de 18%.

 

×
Subiecte în articol: investitii straine China