x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Ungaria, medicamentele se vând la piaţă

În Ungaria, medicamentele se vând la piaţă

29 Iun 2009   •   00:00

La piaţa de vechituri de pe strada Verseny din Budapesta se pot obţine medicamente la liber, vândute direct din sacoşă, poliţia asistând neputincioasă la înflorirea acestui tip de comerţ medical. Un reporter al ziarului ungar Blikk a pornit la cumpărat medicamente, multe dintre acestea fiind ieşite din garanţie sau accesibile doar cu reţetă.



'Marţi, joi şi vineri sunt aici. Pot face rost de orice, doar ziceţi ce doriţi. Chiar şi de reţetă pot să fac rost', spunea o femeie la vreo 60 de ani, în timp ce reporterul cumpăra un medicament folosit pentru tratamentul schizofreniei. În timp ce decurgeau târguielile pentru vânzare, bătrânica dezvăluia şi de unde are medicamentele şi anume de la cunoştinţe 'cu gratuităţi'. Nu doar pentru bolile de natură psihică se găsesc pilule ci şi pentru hipertensiune sau insuficienţă cardiacă, cu pastilele de la piaţă orice putând fi 'tratat'. Cu 800 de forinţi (circa 3 euro) se poate achiziţiona, de exemplu, un calmant care, în cazul folosirii îndelungate, poate cauza dependenţă, în timp ce cu 400 de forinţi (1,5 euro) se poate cumpăra un analgezic puternic, nedesfăcut. 'Numai asta a mai rămas, restul s-a cumpărat', spunea un bărbat specializat pe comercializarea de analgezice, asta în ciuda faptului că reporterii au mers la piaţă dimineaţa devreme, unde se pare că foarte mulţi cunosc această piaţă şi oferta ei bogată. Medicamentele ieftine ajung însă de obicei desfăcute la client.

Dintre cele şapte cutii de medicamente cumpărate cu această ocazie de reporterii ziarului, două erau deja expirate iar trei din ele reprezentau medicamente a căror supradozare este letală. Pentru acei bolnavi care nu ştiu ce medicament se potriveşte la boala lor este poate mai bine să cumpere ceva expirat, pentru că substanţa activă este mai puţină şi nu produce daune atât de mari. Dacă medicamentul expirat respectiv este cumpărat de persoane care oricum folosesc aşa ceva, atunci nu va avea efect, afirma medicul de familie Szabo Janos.

Căpitanul Baricska Norbert, şeful direcţiei de combatere a infracţiunii din cadrul comisariatului de poliţie al districtului VIII din Budapesta, declara că piaţa este vizitată foarte des de poliţişti dar că acolo funcţionează foarte bine 'contraobservaţia' aşa că, înainte să înceapă razia, vânzătorii dispar fără urmă. Baricska adăuga că ştie foarte bine că la piaţa respectivă se pot achiziţiona medicamente dar până în acest moment nu s-a reuşit sancţionarea nici măcar a unui vânzător. Din informaţiile provenite de la biroul de presă al Serviciului de Stat pentru Sănătate Publică şi Asistenţă Medicală (ANTSZ), acele persoane prinse că vând ilegal medicamente pot fi amendate cu până la 50.000 de forinţi (180 euro).

Agerpres

×
Subiecte în articol: externe