x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Bulgaria a hotărât asupra livrării de rachete antiaeriene S-300 în Ucraina

UPDATE Bulgaria a hotărât asupra livrării de rachete antiaeriene S-300 în Ucraina

18 Mar 2022   •   17:06
UPDATE Bulgaria a hotărât asupra livrării de rachete antiaeriene S-300 în Ucraina
Sursa foto: Agerpres

Autoritățile de la Sofia au decis să nu trimită rachete antiaeriene sovietice S-300 și nici alt armament în Ucraina, a anunțat premierul bulgar Kiril Petkov, scrie EFE.

''În acest moment, Bulgaria nu va da nimănui nici sisteme de apărare aeriană, nici alte rachete. Continuăm să sprijinim puternic Ucraina şi îi vom furniza ajutor umanitar, pe lângă primirea a cât mai mulţi refugiaţi posibil'', a spus acesta.

El se va întâlni, mâine, la Sofia cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Presa a scris că administrația SUA ar fi cerut Bulgariei și Slovaciei să trimită Ucrainei sisteme antiaeriene S-300. 

''Nimeni din partea SUA nu a vorbit cu mine pentru a cere arme. Singurul lucru despre care discutăm sunt eforturile coordonate de consolidare a flancului estic al NATO'', a negat Petkov. Totodată, el a precizat că o astfel de decizie trebuie aprobată de Parlament. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Administraţia Rusiei a transmis, joi, Bulgariei, înaintea vizitei secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, să evite furnizarea de armament Ucrainei, avertizând că vor fi afectate în mod durabil relaţiile bilaterale dintre Sofia şi Moscova.

"Aş vrea să îi avertizez pe oficialii bulgari că furnizarea de armament şi muniţie, inclusiv de origine sovietică, naţionaliştilor ucraineni este improbabil să aducă optimism în dialogul bilateral, care oricum este deja deteriorat în acest moment", a declarat ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, conform agenţiei Associated Press.

Avertismentul intervine înaintea vizitei la Sofia a secretarului american al Apărării, Lloyd Austin. Vizita oficialului american va fi o oportunitate pentru discuţii cu liderii bulgari despre posibila furnizare de asistenţă militară Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse.

Guvernul Bulgariei ezită să trimită armament Ucrainei, potrivit unor surse oficiale citate de presa de la Sofia. În schimb, Bulgaria oferă asistenţă umanitară Ucrainei şi a primit refugiaţi ucraineni, în principal de etnie bulgară.

 

×
Subiecte în articol: bulgaria rachete s-300