x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Înalt responsabil rus din domeniul spaţial, arestat pentru corupţie

Înalt responsabil rus din domeniul spaţial, arestat pentru corupţie

23 Oct 2015   •   18:30
Înalt responsabil rus din domeniul spaţial, arestat pentru corupţie

Suspectat de corupţie, Vladimir Riabov, directorul general al unei filiale regionale a societăţii ruse Energhia, societate care concepe şi produce navele spaţiale Soiuz, a fost plasat în detenţie provizorie, informează vineri agenţiile de presă RIA Novosti şi AFP.

Tribunalul oraşului Samara (centru) l-a plasat pe Riabov în detenţie provizorie pentru două luni, în baza unor suspiciuni de 'corupţie la scară mare'.

O sursă de informaţii din cadrul forţelor de ordine a precizat pentru RIA Novosti, sub protecţia anonimatului, că Vladimir Riabov este acuzat de contrafacerea unor piese utilizate în industria spaţială şi de deturnarea, în acest mod, a aproape 20 de milioane de ruble (peste 290.000 de euro).

Directorul general al PKK Energhia, Vitali Lopata, a fost deja inculpat, în mai, de abuz de putere şi plasat în arest supravegheat la domiciliu, într-o afacere cu împrumuturi frauduloase, după ce a fost demis din funcţie, în 2014.

'Bijuterie' a industriei spaţiale ruse, înfiinţată în 1946, societatea RKK Energhia fabrică, la Samara, navetele Soiuz, singurele care permit în prezent astronauţilor să ajungă la Staţia Spaţială Internaţională.

Sectorul spaţial rus, care constituie un subiect de mândrie pentru această ţară şi a cărui modernizare este considerată un obiectiv prioritar al guvernului, este subminat de mai mulţi ani de scandaluri de corupţie care au făcut ca justiţia să declanşeze zeci de anchete pentru deturnare de fonduri, inclusiv în legătură cu lucrările de construcţie la viitorul cosmodrom Vostocinîi, în Extremul Orient rus.

×