Starea de urgenţă a fost decretată duminică în nordul Californiei, unde 5.000 de pompieri se luptă cu incendiile extinse care au obligat mii de persoane să-şi abandoneze locuinţele, transmite AFP.
Potrivit unui comunicat emis de biroul guvernatorului Jerry Brown, incendiile declanşate în opt zone, inclusiv în regiunile viticole situate la nord de oraşul San Francisco, au ars până în prezent mii de hectare şi au distrus autostrăzi şi alte elemente de infrastructură.
Pe lângă cele câteva mii de peroane care fost nevoite să fugă din calea incendiilor, alte circa 6.000 sunt în pericol de a fi evacuate.
De asemenea, calitatea aerului la San Francisco s-a deteriorat semnificativ ca urmare a incendiului denumit 'Valley Fire'. Şi statele Oregon şi Washington, situate, la fel ca şi California, pe coasta de vest a SUA, sunt afectate de incendii masive.
În cursul acestui weekend patru pompieri au fost transportaţi la spital cu arsuri de gradul doi, în prezent starea lor fiind stabilă. De la începutul acestui an 13 pompieri şi-au pierdut viaţa pe tot cuprinsul Statelor Unite în timpul operaţiunilor de stingere a incendiilor. Australia şi Noua Zeelandă au trimis împreună 70 de pompieri pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pe coasta vestică a SUA.
Septembrie este de obicei luna cu cele mai frecvente incendii în California, întrucât este perioada din an când temperaturile sunt acolo cele mai ridicate. Acum situaţia a fost agravată de seceta care durează de patru ani şi accelerează propagarea focului pe o vegetaţie afectată de lipsa umidităţii. Drept urmare, viteza de propagare a focurilor este cea mai rapidă din ultimii 30 de ani, a declarat directorul serviciilor de urgenţă din California.
Autorităţile din California au cheltuit anul acesta 1,3 miliarde de dolari pentru acţiunile de stingere a incendiilor, sumă ce se apropie de recordul de 1,65 de miliarde din anul 2006, iar suprafaţa afectată este de circa 242.000 de hectare.