x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie fără margini în Chile: 14 imigranți, între care opt copii, au murit într-un incendiu

Tragedie fără margini în Chile: 14 imigranți, între care opt copii, au murit într-un incendiu

de Redacția Jurnalul    |    07 Noi 2023   •   23:45
Tragedie fără margini în Chile: 14 imigranți, între care opt copii, au murit într-un incendiu
Sursa foto: X

Un incendiu într-un cartier informal de imigranți din orașul Coronel, în sudul Chile, s-a soldat cu 14 morți, majoritatea copii, în noaptea de luni spre marți, potrivit autorităților locale, citate de Reuters.

Hugo Cuevas, procurorul șef al orașului, a declarat că victimele par să fie imigranți venezueleni fără acte.

„Abia au sosit, sunt aici în Coronel de puțin timp, nu poate fi mai mult de o lună", a declarat un vecin, care nu și-a dat numele.

Locuitorii din zonă, un cartier muncitoresc mărginit de drumuri de pământ și case cu acoperișuri de tablă, s-au adunat marți pentru a urmări cum anchetatorii intrau și ieșeau din casa în care a izbucnit incendiul.

„Unul dintre cei care au murit ieri lucra cu noi”, a declarat o altă rezidentă, care nu și-a dat numele. „Noi am plecat de la serviciu, ei au venit acasă și cinci minute mai târziu toată lumea iese în fugă pentru că a luat foc casa”.

Oficialii continuă să confirme identitatea victimelor și să stabilească cauza incidentului. Rapoartele preliminare au indicat că locuința din lemn a luat foc rapid după ce un incendiu de la o sobă artizanală s-a extins.

În timpul unui eveniment despre noua propunere de constituție a țării, organizat la Santiago, președintele chilian Gabriel Boric a deplâns incendiul, spunând că „ar fi bine să ne întrebăm, în discursurile și în acțiunile noastre, cum îi tratăm pe acei oameni care au murit ieri”.

O delegație oficială a guvernului se va deplasa la Coronel pentru a investiga și a dispune ajutorul necesar, a declarat ministrul de interne Carolina Toha pe rețeaua de socializare X.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu chile