Aproximativ zece pasageri de la bordul unui avion aparţinând Thai Airways au fost răniţi uşor după ce avionul a derapat în afara unei pistei pe aeroportul din Bangkok, la aterizare, din cauza unei probleme la roata din faţă, a anunţat compania aeriană luni, relatează AFP, citată de Mediafax. Avionul de tip Airbus 330-300, care transporta 287 de pasageri şi 14 membri ai echipajului, sosea de la Canton (sudul Chinei) când s-a produs accidentul, duminică, înainte de miezul nopţii, a adăugat compania.
Pasagerii au fost evacuaţi de urgenţă pe tobogane, pe Aeroportul Suvarnabhumi, în capitala thailandeză. Paispreze pasageri au fost răniţi uşor şi au primit îngrijiri, a adăugat Thai Airways.
Potrivit postului de poliţia de la Suvaranabhumi, aproximativ zece persoane au fost rănite uşor. Un pasager zimbabwian a fost afectat în urma unor emanaţii de fum, iar un thailandez a fost trimis la spital din cauza unor dureri la nivelul spatelui.
"Roţile au atins solul la aterizare, dar credem că una dintre ele nu a funcţionat în mod adecvat, ceea ce a cauzat deraparea avionului în fara pistei", a declarat pentru televiziunea thailandeză Sorajak Kasensuwan, preşedintele companiei aeriene.