x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incidente la vârf: Altercaţie între Macron şi poliţişti israelieni, în Oraşul vechi din Ierusalim

Incidente la vârf: Altercaţie între Macron şi poliţişti israelieni, în Oraşul vechi din Ierusalim

22 Ian 2020   •   21:50
Incidente la vârf: Altercaţie între Macron şi poliţişti israelieni, în Oraşul vechi din Ierusalim

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, le-a cerut cu insistenţă miercuri poliţiştilor israelieni să-i permită să intre în biserica Sfânta Ana din Ierusalim, într-o scenă ce aminteşte de un incident în care a fost implicat fostul preşedinte francez Jacques Chirac, în anii 1990, relatează AFP.

„Nu-mi place ce ai făcut în faţa mea”, i-a strigat Macron unui poliţist izraelian, care stătea în faţa lui la intrarea în biserică, teritoriu francez în Oraşul vechi din Ierusalim.

„Ieşiţi afară, vă rog, nimeni nu trebuie să provoace pe nimeni, este clar?”, a mai spus Macron în engleză. „Rămânem calmi, am făcut o plimbare minunată, faceţi o treabă bună în oraş şi o apreciez, dar, vă rog, respectaţi regulile stabilite de secole, ele nu se vor schimba cu mine, vă pot spune asta”, a adăugat el.

„Este Franţa aici şi toată lumea ştie regula”, a subliniat tot în engleză preşedintele francez, care a făcut o plimbare neprogramată în Oraşul vechi din Ierusalim, unde nu plănuise iniţial decât să viziteze biserica Sfânta Ana.

Edificiul, construit de Cruciaţi în secolul XII-lea şi oferit de Imperiul Otoman Franţei în 1856, este unul dintre cele patru teritorii franceze din Ierusalim.

În acest cartier din Ierusalimul de Est, fostul preşedinte francez Jacques Chirac şi-a ieşit din fire în 1996, din cauză că militarii israelieni îl încadrau prea îndeaproape, spunându-le: „Vreţi să mă întorc la avionul meu?”, înainte de a le cere să iasă de pe domeniul bisericii.

Miercuri, cu câteva ore înainte de sosirea preşedintelui Emmanuel Macron, a avut loc un incident între membrii echipei responsabile de securitatea sa şi un militar al forţelor de securitate israeliene care voia să intre în biserică, potrivit jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: emmanuel macron Incident Ierusalim