x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    20 Aug 2007   •   00:00
EXECUŢII. Guvernul iranian a condamnat la moarte prin spănzurătoare, numai in ultima lună, aproximativ 30 de persoane, relatează cotidianul britanic The Guardian. Execuţiile au fost duse la indeplinire sub pretextul că indivizii condamnaţi ar fi fost părtaşi la comploturi care implicau intervenţia SUA pentru a răsturna regimul politic de la Teheran. Multe din execuţii au fost publice pentru a institui un climat de intimidare.


JAFURI. După cutremurul care a afectat miercuri noaptea Peru şi după replicile din zilele următoare, situaţia a degenerat, raportăndu-se foarte multe acte de jaf şi hoţie, relatează le Monde. Populaţia din zonele cele mai afectate a inceput de ieri să se deplaseze către alte zone, din cauza lipsei ajutoarelor şi a jafurilor continue. Pentru a redresa situaţia, guvernul peruan a anunţat că ia in considerare instituirea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii şi că a trimis in teren 600 de soldaţi şi 2.000 de poliţişti.


CONSPIRAŢIE. Membri ai echipei de consilieri ai prinţului de Wales au complotat pentru a afecta negativ imaginea prinţesei Diana in urma dezvăluirilor, relatează The Sunday Telegraph. Apropiaţi ai prinţului de Wales au furnizat informaţii unor autori de biografii ale prinţului Charles despre relaţia Dianei cu bodyguardul său, ofiţerul Barry Mannakee, arătăndu-se că cei doi deveniseră "prea apropiaţi".

×
Subiecte în articol: externe